Prima / Noutăţi / Comunicate de presă
Comunicate de presă
 
Proiectul Legii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor vine să consolideze eforturile de combatere a corupției în sistemul judecătoresc
20.12.2012
Inițiativele anticorupție ale Ministerului Justiției nu vor avea efectele pe care se mizează dacă nu vor fi susținute din interiorul sistemului judecătoresc, prin intermediul unui mecanism eficient de răspundere disciplinară, care să preîntâmpine și să curme orice comportamente care ar putea, eventual, lua forma unor infracțiuni. Declarația a fost făcută de viceministrul Justiției, Vladimir Grosu, în debutul dezbaterilor publice organizate astăzi pe marginea proiectului noii Legi privind răspunderea disciplinară a judecătorilor.
    
 
Executivul a numit un nou agent guvernamental al Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
19.12.2012
Guvernul l-a numit în ședința de astăzi, 19 decembrie, pe Lilian Apostol în funcția de agent guvernamental al Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Funcția în cauză a devenit vacantă din iunie 2011, când fostul agent guvernamental la CEDO, Vladimir Grosu, a fost numit viceministru al Justiției.
    
 
Provocările procesului de armonizare a legislației maționale cu cea a Uniunii Europene în domeniul achizițiilor publice
14.12.2012
Centrul de Armonizare a Legislaţiei, din cadrul Ministerului de Justiţie, a desfăşurat în perioada 15 noiembrie - 10 decembrie 2012 o serie de seminare în cadrul cărora au fost discutate subiecte ce vizează armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele UE în
    
 
Mesaj de felicitare al ministrului Justiției, Oleg Efrim, cu ocazia aniversării a 16 ani de la înființarea Departamentului Instituțiilor Penitenciare în subordinea Ministerului Justiției
14.12.2012
Stimați colegi,Trebuie să vă mulțumesc astăzi pentru devotamentul de care dați dovadă, zi de zi, în serviciul pe care-l purtați în apărarea normelor și a principiilor statului de drept. Sunt definiții la prima vedere abstracte, dar care vă obligă să păziți viața, securitatea și bunăstarea fiecărui cetățean al Republicii Moldova.
    
 
Aviz în atenţia persoanelor-absolvente a cursurilor de formare iniţială a mediatorilor, care urmează să fie atestate de către Consiliul de Mediere.
13.12.2012
În vederea executării art. 23, lit. a) al Legii nr. 134 din 14.06.2007 cu privire la mediere, precum şi a Regulamentului privind atestarea mediatorilor, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Mediere nr. 1 din 16.06.2008, vă aducem la cunoştinţă următoarele:1.      La
    
 
Un executor judecătoresc este pentru a cincea oară în 2012 sancționat pentru grave abateri comise în activitatea sa
12.12.2012
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a semnat un nou ordin privind suspendarea activității executorului judecătoresc Anatolie Chihai. De această dată, decizia a fost luată ca urmare a unei sesizări depuse de reprezentanții companiei "LION-GRI", pe adresa căreia Anatolie Chihai a emis
    
 
Organizații neguvernamentale, câștigătoare ale unui concurs organizat de Ambasada SUA, vor asista Ministerul Justiției în procesul de implementare a reformelor din justiție
07.12.2012
Reprezentanții Ambasadei Statelor Unite i-au prezentat astăzi conducerii Ministerului Justiției pe câștigătorii unui concurs de granturi organizat în cadrul unor proiecte de susținere a reformelor în sectorului justiției din Republica Moldova, combatere a corupției și evaluare a criteriilor de selecție, numire și promovare în funcții a magistraților.
    
 
Partenerii străini ai Republicii Moldova susțin inițiativele anticorupție ale Ministerului Justiției
06.12.2012
Pachetul de inițiative legislative anticorupție, finalizate recent de Ministerul Justiției, demonstrează intenția fermă a Guvernului Republicii Moldova de a elabora și aplica un cadru legal eficient de combatere a corupției, în pofida rezistenței pe care o opun unii exponenți ai sistemului judiciar sau persoane din afara acestuia.
    
 
În atenţia persoanelor care au promovat examenul de atestare a interpreţilor şi/sau traducătorilor(sesiunea de toamnă 2012)
06.12.2012
Întru obţinerea autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de interpret şi/sau traducător persoanele care au promovat examenul de atestare (sesiunea de toamnă 2012) urmează să depună la Departamentul de Administrare Judecătorească (bir.211, Dna Chetrean Ina) str. Ştefan cel Mare 124 B,
    
 
O delegație lituaniană asistă autoritățile Republicii Moldova în procesul la dezvoltarea unei baze de date on-line privind procesul de elaborare a actelor normative
05.12.2012
O delegație a Parlamentului Lituaniei să află în aceste zile într-o vizită la Ministerul Justiției, pentru a asista autoritățile Republicii Moldova la dezvoltarea unei baze de date on-line privind procesul de elaborare a actelor normative.
    
 
Lista rezultatelor examenului de atestare a interpreţilor şi traducatorilor(proba scrisă sesiunea de toamnă 2012.
04.12.2012
Lista rezultatelor examenului de atestare a interpreţilor şi traducatorilor(proba scrisă sesiunea de toamnă 2012.
    
 
Iniţiativele anticorupție ale Ministerului Justiției au fost expertizate de un grup de specialiști de la Departamentul de Stat al Statelor Unite
30.11.2012
În cadrul procesului de coordonare și expertizare a pachetului de legi cu privire la măsurile de combatere a corupției, conducerea Ministerului Justiției s-a întâlnit astăzi cu un grup de experți ai Departamentului de Stat al Statelor Unite. După o prealabilă
    
 
Compania americană Cheecchi and Company Consulting Inc. va asista Ministerul Justiției în implementarea reformelor din sistemul judiciar
30.11.2012
Ministerul Justiției a semnat astăzi un memorandum cu compania americană Cheecchi and Company Consulting Inc., prin care cea din urmă se angajează să ofere Guvernului Republicii Moldova asistență pentru implementarea reformelor menite să fortifice capacitatea instituțională, transparența și răspunderea instituțiilor din sectorul Justiției.
    
 
Proiectul Legii cu privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a fost supus unor dezbateri publice
28.11.2012
Ministerul Justiției a propus Parlamentului inițierea procedurii de selecție a membrilor Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Justiției, Oleg Efrim, în deschiderea unei sesiuni de dezbateri publice asupra proiectului de
    
 
Ministrul Justiției a discutat cu ambasadorul Suediei implementarea reformelor în Justiția din Moldova
26.11.2012
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a avut astăzi o întâlnire bilaterală cu Ingrid Tersman, ambasadorul Suediei în Republica Moldova, pentru a discuta implementarea Strategiei de Reformă în Sectorul Justiției și alte subiecte de interes comun.
    
 
Ministerul Justiției propune introducerea răspunderii penale pentru îmbogățirea ilicită și confiscarea extinsă a averilor ce nu pot fi justificate
26.11.2012
Ministerul Justiției a finalizat și expediat spre examinare instituțiilor avizate un amplu pachet de inițiative legislative ce privesc măsuri de prevenire și combatere a corupției, precum și proiectul unei noi Legi privind testarea integrității profesionale a actorilor din sistemul justiției.
    
 
Ministerul Justiției a finalizat proiectul unei noi Legi cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor
22.11.2012
Ministerul Justiției a finalizat și expediat spre coordonare instituțiilor avizate proiectul unei noi Legi cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, care urmărește instituirea unui sistem eficient și transparent de sancționare a abaterilor comise de magistrați în activitatea lor profesională,
    
 
CONSOLIDAREA CAPACITĂŢII INSTITUŢIONALE ÎN DOMENIUL ARMONIZĂRII LEGISLAŢIEI
19.11.2012
Centrul de Armonizare a legislaţiei a desfăşurat în perioada 16 octombrie - 12 noiembrie 2012, un ciclu de seminare în cadrul cărora au fost discutate subiecte care vizează procesul de armonizare a legislaţiei UE. Programul de instruire a fost condus
    
 
Lipsa banilor pentru salarizarea judecătorilor este consecința unor premii acordate irațional de președinții instanțelor
15.11.2012
În legătură cu declarațiile președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Nichifor Corochi, potrivit căruia judecătoriile nu dispun în prezent de bani pentru plata salariilor, Ministerul Justiției ține să precizeze că lipsa surselor financiare necesare se datorează doar cheltuielilor iraționale făcute chiar de instanțele de judecată.
    
 
Problema imunității judecătorilor și a parlamentarilor a fost discutată de ministrul Justiției, Oleg Efrim, cu omologul său albanez, Eduard Halimi
14.11.2012
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, s-a întâlnit astăzi la Tirana cu omologul său albanez, Eduard Halimi. Întrevederea dintre cei doi s-a produs în cadrul vizitei pe care Oleg Efrim o întreprinde în aceste zile în Albania, unde conduce o delegație ce participă la conferința regională cu genericul "Selectarea, formarea și procedura de numire în funcții a judecătorilor și procurorilor în Sud-estul Europei: schimb de bune practici".
    
 
Orarul examenelor de atestare a traducătorilor şi interpreţilor
14.11.2012
Orarul examenelor de atestarea a traducătorilorOrarul examenelor pentru interpreţi
    
 
HOTĂRÎRE privind admiterea la examenul de atestare a interpreţilor şi traducătorilor
14.11.2012
HOTĂRÎRE privind admiterea la examenul de atestare a interpreţilor şi traducătorilor
    
 
Ministrul Justiției participă la o conferință regională privind selectarea, formarea și procedura de numire în funcții a magistraților în Sud-estul Europei, care se desfășoară în Albania
13.11.2012
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, se află pe 13 și 14 noiembrie la Tirana, în Albania, unde conduce o delegație a Republicii Moldova care participă la conferința regională cu genericul "Selectarea, formarea și procedura de numire în funcții a judecătorilor și procurorilor în Sud-estul Europei: schimb de bune practici".
    
 
Lista candidatilor care au promovat concursul pentru selectarea membrilor in Consiliul de Mediere
24.10.2012
1. Ciaglic Tatiana2. Cucerescu Ana3. Gorea Svetlana4. Guţu Zinaida5. Irodoi Aurelia6. Munteanu Andrei7. Russu Ruslan8. Teleuca Aliona9. Vremea NataliaOrdinul nr.486 din 24 octombrie 2012 cu privire la desemnarea membrilor Consiliului de mediere
    
 
Ministrul Justiției a retras licența de activitate a executorului judecătoresc Anatolie Chihai, implicat în cazul Regiei Transport Electric Chișinău și cel al Băncii de Economii
24.10.2012
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a semnat astăzi un ordin prin care i-a retras licența de activitate executorului judecătoresc Anatolie Chihai, cu teritoriul de activitate în raionul Ialoveni. Decizia a fost luată la cererea Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești, care a constat grave abateri de la procedura de executare comise de Anatolie Chihai.
    
 
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a purtat la Berlin o discuție bilaterală cu omologul său german, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger
22.10.2012
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a avut astăzi la Berlin, unde a fost invitat să participe la lucrările Forumului UE-Moldova 2012, o întâlnire bilaterală cu Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, ministru federal al Justiției din Germania. Discuția dintre cei doi s-a axat pe acțiunile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova întru implementarea prevederilor Strategiei de Reformă a Sectorului Justiției 2011-2016.
    
 
Ministrul Justiției s-a întâlnit cu raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
19.10.2012
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, s-a întâlnit astăzi cu Lise Christoffersen şi Piotr Wach, raportori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru Moldova, cu care a discutat starea de lucruri din Justiție și reformele inițiate de Guvernul de la Chișinău în acest domeniu.
    
 
Mesaj de felicitare al ministrului Justiției, Oleg Efrim, cu ocazia Zilei profesionale a juristului
19.10.2012
Stimați colegi, Sunt onorat să vă aduc tuturor – magistrați și procurori, avocați, notari și executori judecătorești, funcționari și universitari, precum și reprezentanți ai societății civile – sincere felicitări cu ocazia Zilei Juristului. E un prilej deosebit să le mulțumesc
    
 
Ministrul Justiției a oferit premii celor mai buni ziariști specializați în domeniul Justiției
18.10.2012
Ziaristele Anastasia Nani, de la Adevărul Moldova, Olga Grosul, de la Kommersant.md, și Alina Radu, de la Ziarul de Gardă, au fost astăzi premiate de ministrul Justiției, Oleg Efrim, pentru efortul constant de a scoate la iveală și reflecta în presă, profesionist și echidistant, problemele din domeniul Justiției, contribuind astfel la restabilirea încrederii societății în actul Justiției.
    
 
Anunţ cu privire la organizarea interviului pentru selectarea membrilor în Consiliul de Mediere
15.10.2012
 Pe data de 17 octombrie 2012, ora 15.00, în incinta Ministerului Justiţiei, str. 31 August 1989, nr. 82, bir. 101, va avea loc etapa a doua a concursului pentru selectarea membrilor în Consiliul de Mediere.La interviu sunt invitate următoarele persoane:Artiomov-Craciun
    
 
1 2 3 4 5 »»

   

 Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23-33-40
Fax: (+373 22) 23-47-97
Vizitatori total: 4212460     Implementare Trimaran
 
Servicii
Close