Home / Press releases » Expoziţie cu vânzare a obiectelor confecţionate de deţinuţi întru ajutorarea sinistraţilor din lunca Prutului print
Expoziţie cu vânzare a obiectelor confecţionate de deţinuţi întru ajutorarea sinistraţilor din lunca Prutului
18.07.2010    
O expoziţie compusă din peste 60 de obiecte confecţionate manual de către deţinuţi este organizată astăzi, 18 iulie 2010 în Grădina publică din Chişinău.
Obiectele sunt lucrate exclusiv manual şi reprezintă manufacturi sculptate în lemn de nuc, stejar, tei şi cireş, dar şi alte materiale. Expoziţia include preponderent icoane cioplite în lemn cu chipuri de mucenici şi sfinţi creştini, crucifix-uri, candelabre, suporturi pentru foto, sipete, tablouri, corăbioare, seturi de şah, table şi suporturi pentru birotică, dar şi câteva macrameuri şi broderii, executate de femeile condamnate.
Obiectele expuse au fost colectate din aproximativ toate instituţiile de detenţie şi au fost puse la dispoziţie de către deţinuţi cu speranţa ca banii obţinuţi de pe urma vânzărilor să fie direcţionaţi în suportul sinistraţilor. Autorii lucrărilor au speranţa că măcar aşa ar putea fi alături de oamenii care au rămas fără case din cauza inundaţiilor.
Prezent la expoziţie, Ministrul Justiţiei, dl. Alexandru Tănase a menţionat că durerea celor care au de suferit în urma inundaţiilor din ultimele zile şi au rămas fără case este mult prea mare pentru a rămâne insensibili. Este important acest gest al persoanelor aflate în detenţie, care se solidarizează cu persoanele aflate în dificultate ca urmare a inundaţiilor şi transmit astfel un mesaj către ceilalţi cetăţeni pentru ai ajuta în aceste momente dificile.

Ministerul Justiţiei şi instituţiile subordonate ministerului au donat până acum în fondul deschis pentru susţinerea sinistraţilor peste 600 000 de lei.
 
Notă: În Moldova există 17 instituţii penitenciare în care se deţin circa 6400 persoane.
 
Share in:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
The development of this web-page was made with the financial support of the JOINT PROGRAMME BETWEEN THE COUNCIL OF EUROPE AND THE EUROPEAN UNION "DEMOCRACY SUPPORT PROGRAMME IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA"
gototop
Sitemap
Contact
Phone.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Total visits: 8352983     Soluție
 
Services
Close