Home / Press releases » VA FI REALIZAT UN STUDIU DE EVALUARE A S print
VA FI REALIZAT UN STUDIU DE EVALUARE A S
13.10.2009    

Alexandru Tănase a prezentat reprezentanţilor Consiliului Europei reformele care vor fi efectuate în domeniul justiţiei, declarând că noul Guvern a început un proces de reabilitare morală a întregului sistem juridic.

Claudia Luciani se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova şi a declarat că este impresionată de planul de reforme enunţat de către Ministrul Justiţiei. La întrevederea cu Ministrul Justiţiei Claudia Luciani a discutat despre Pachetul Consiliului Europei – Democraţie pentru Moldova şi măsurile pe care le propune Republicii Moldova Consiliul Europei pentru demararea unor acţiuni de asigurare a respectării drepturilor omului. Acest pachet va conţine realizarea unui studiu de evaluare a întregului sistem normativ al Republicii Moldova în domeniul drepturilor omului şi a nivelului de implementare a acestuia prin prisma Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Studiul va identifica deficienţele în sistemul normativ, de aplicare a acestuia în practică şi va identifica cauzele apariţiei acestor deficienţe pentru a putea în final să fie evaluată conformitatea legislaţiei şi a nivelului de implementare a normelor. Claudia Luciani a spus că se doreşte implicarea în acest proiect a celor mai buni specialişti în domeniu, care vor avea posibilitatea de a identifica deficienţele şi vor propune cele mai reuşite soluţii de depăşire a acestora.

Ministrul Justiţiei a mai fost informat despre faptul că în timpul studiului se va opera şi cu o evaluare electronică. „Grila electronică” va fi completată pe tot parcursul desfăşurării studiului, iar la finalul implementării proiectelor pregătite se va obţine şi o opinie generală despre rezultate. Comisia Europeană va finanţa în totalitate acest studiu, iar durata lui va fi de un an de zile.


 
Share in:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
The development of this web-page was made with the financial support of the JOINT PROGRAMME BETWEEN THE COUNCIL OF EUROPE AND THE EUROPEAN UNION "DEMOCRACY SUPPORT PROGRAMME IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA"
gototop
Sitemap
Contact
Phone.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Total visits: 7899316     Soluție
 
Services
Close