Home / Press releases » MINISTRUL JUSTIŢIEI S-A ÎNTÎLNIT CU REPR print
MINISTRUL JUSTIŢIEI S-A ÎNTÎLNIT CU REPR
09.10.2009    

„În 2001 Republica Moldova era printre pionerii reformelor judiciare printre statele CSI, iar acum suntem într-o întârziere de opt ani, pe care va trebui să-i recuperăm rapid” a declarat Ministrul Justiţiei la întrevederea cu grupul de experţi NORLAM.

La întâlnirea dintre cu grupul de experţi norvegieni, Ministrul Justiţiei discutat cu şeful misiunii priorităţile noului program de guvernare în domeniul justiţiei. Alexandru Tănase a menţionat că este foarte importantă relaţia stabilită între Republica Moldova cu Ministerul Justiţiei Norvegiei şi cu misiunea NORLAM, şi speră că Moldova va primi, şi în continuare, asistenţă şi sprijin din partea Norvegiei şi a misiunii de experţi NORLAM pentru reformele în justiţie, pe care noul guvern le-a inclus în programul de guvernare.

Alexandru Tănase a invitat experţii NORLAM să participe în grupurile de lucru care au fost deja instituite sau care vor fi în scurt timp pentru a pregăti reformele în justiţie. În acest context, Ministrul Justiţiei a vorbit cu şeful Misiunii NORLAM, dl Willy Giil, despre reformele pe care le va efectua noul Guvern în domeniul activităţii judecătoreşti, care este un sistem sensibil. De asemenea, Alexandru Tănase a vorbit despre reforme de restructurare în domeniul justiţiei, care ar viza în primul rând instanţele economice, care urmează a fi lichidate, iar competenţa acestei instanţe să fie preluată de către toate instanţele judecătoreşti. Un alt aspect discutat de către Ministrul Justiţiei cu şeful misiunii NORLAM ţine de reforma în sistemul executărilor judecătoreşti. Alexandru Tănase a comunicat că noua guvernare optează pentru formarea unui sistem de executori judecătoreşti privaţi. 

Alexandru Tănase a mai discutat cu experţii NORLAM despre reforma procuraturii, care trebuie să fie demilitarizată şi independentă, fără a putea fi supusă unui partid politic. Ministrul Justiţiei a comunicat că noul Procuror General este o persoană care vine din afara mediului politic, care va trebui să asigure o bună funcţionalitate a legii.

În discuţia cu experţii norvegieni ministrul a comunicat şi despre restructurările care vor avea loc în avocatură şi asistenţa juridică garantată de stat, domeniu care nu a fost o prioritate pentru fosta guvernare. În acest segment al justiţiei va fi stabilit un mecanism unic de acces în profesia de avocat şi standarde deontologice unice.

Alexandru Tănase a mai vorbit şi despre refromele din sistemul penitenciar, care sunt mai complicate şi mai costisitoare. Ministrul Justiţiei a declarat că se va opta în continuare pentru construcţia unui penitenciar nou, dar pentru moment sarcina de bază este de a asigura o bună funcţionare a acestui sistem. La fel, Ministrul Justiţiei a subliniat şi necesitatea de a schimba percepţia societăţii faţă de deţinuţi şi faţă de întreg sistemul judecătoresc.

La întrevederea cu experţii norvegieni i-au transmis Ministrului Justiţiei Alexandru Tănase o scrisoare de felicitare din partea Ministrului Justiţiei norvegian, care şi-a exprimat intenţia de a efectua în scurt timp şi o vizită în Republica Moldova.


 
Share in:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
The development of this web-page was made with the financial support of the JOINT PROGRAMME BETWEEN THE COUNCIL OF EUROPE AND THE EUROPEAN UNION "DEMOCRACY SUPPORT PROGRAMME IN THE REPUBLIC OF MOLDOVA"
gototop
Sitemap
Contact
Phone.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Total visits: 7899199     Soluție
 
Services
Close