Prima / Noutăţi / Comunicate de presă » Sancțiuni disciplinare aplicate unor executori judecătorești imprimare
Sancțiuni disciplinare aplicate unor executori judecătorești
31.07.2017    

31 iulie 2017, Chișinău – Colegiul disciplinar a constatat 4 abateri comise de executori judecătorești, în cadrul ședinței din 28 iulie curent. Ei sunt trași la răspundere disciplinară pentru încălcările săvârșite, în baza reclamațiilor înaintate de persoane fizice și juridice. Petiționarii au invocat lezarea drepturilor sau intereselor lor legitime în procedura de executare.

Membrii Colegiului au examinat, în urma sesizărilor, 11 cauze și au constatat încălcări în 4 din ele. Astfel, sunt aplicate 2 sancțiuni în formă de amenzi, în mărime de 600 u.c., echivalentul a 12000 lei fiecare. Unui executor judecătoresc i-a fost aplicată sancțiune de suspendare a activității pe termen de 6 luni, iar altul a primit avertisment, cu obligația de a se instrui 8 ore academice din cont propriu.

 Executorii judecătorești au fost penalizați pentru încălcarea gravă a obligațiilor profesionale stabilite de lege, tergiversarea, neglijența în efectuarea lucrărilor în procedura de executare, nerespectarea termenului de îndeplinire a acțiunilor procedurale sau refuzul nemotivat de a efectua acte de executare.

Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptei comise prin acțiunile sau inacțiunile executorului judecătoresc. Acestea sunt în formă de avertisment, mustrare cu obligația de a se instrui din cont propriu de la 8 până la 24 ore academice, amendă, suspendarea activității executorului judecătoresc pe un termen de la 1 la 6 luni sau retragerea licenței. 

Colegiul disciplinar este constituit pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ). Acesta este format din 7 membri, din care 2 sunt desemnați de Ministerul Justiției, 3 de UNEJ, un reprezentant al mediului academic din domeniul dreptului şi un reprezentant al societății civile. Membrii colegiului sunt divizați în 2 complete de admisibilitate care se întrunesc săptămânal.

 

Nr.

 

Numele, prenumele

executorului judecătoresc

 

 

Petiționar

 

Sancțiunea aplicată

 

1.

 

Boțan George

 

 

SA ,,Energoimpex”

amendă în mărime de 600 u.c. (12 000 lei)

conform art.21 alin.(2) lit.b¹) și l) din Legea nr.113 din 17.06.2010 privind executorii judecătorești

 

2.

 

Vînaga Corneliu

 

 

SRL ,,Inter Trade Investment Company”

suspendarea activității pentru 6 luni

conform art.21 alin.(2) lit.b¹) din Legea nr.113 din 17.06.2010 privind executorii judecătorești

 

3.

 

Vînaga Corneliu

 

 

SC ,,Anavit Stil” SRL

amendă în mărime de 600 u.c. (12 000 lei)

conform art.21 alin.(2) lit.b¹) din Legea nr.113 din 17.06.2010 privind executorii judecătorești

 

4.

 

Burlac Oxana

 

Ministerul Justiției (sesizarea dnei Tamara Țurcan)

avertisment cu obligația de a se instrui pe cheltuială proprie pe o durată de 8 ore academice

conform art.21 alin.(2) lit.j) din Legea nr.113 din 17.06.2010 privind executorii judecătorești

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

 

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

 Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23-33-40
Fax: (+373 22) 23-47-97
Vizitatori total: 4131552     Implementare Trimaran
 
Servicii
Close