Prima / Comunicate de presă » Aspecte privind libertatea de exprimare și a mass-mediei, discutate de ministrul Justiției și Freedom House imprimare
Aspecte privind libertatea de exprimare și a mass-mediei, discutate de ministrul Justiției și Freedom House
12.02.2018    

12 februarie 2018 - Ministrul Justiției a avut o întrevedere cu reprezentații Freedom House. S-a discutat despre libertatea de exprimare și cea a mass-mediei. De asemenea, subiect de discuție au constituit provocările ce vizează contracarea propagandei în spațiul media, parteneriatul dintre Ministerul Justiției și societatea civilă pe segmentul direcțiilor strategice de acțiune în sectorul judiciar.

Alexandru Tănase a subliniat importanța relației Ministerului Justiției cu societatea civilă, parteneriatul  fiind unul esențial în promovarea reformei sectorului justiției. „O atenție sporită va fi acordată pentru consolidarea transparenței în sectorul justiției. Astfel, în strategia de reformă pentru următorii 5 ani, va fi inclus un capitol separat privind transparența sistemului judiciar", a precizat ministrul justiției.

S-a discutat despre activitățile din cadrul proiectului inițiat de Freedom House intitulat „Mobilizarea societății civile cu scopul de a susține integritatea în sectorul Justiţiei în Republica Moldova", scopul căruia este de a crea o platformă eficientă de dialog între autorități și societatea civilă, pe tema reformării sectorului judiciar. Proiectul este susţinut financiar de Departamentul de Stat al SUA. Alexandru Tănase a salutat lansarea acestei platforme, care reprezintă o ocazie deosebită pentru a discuta necesitatea reformei sistemului judiciar și a primi un feedback din partea societății civile pe cele mai stringente probleme în justiție.

De asemenea, ministrul a menționat că legislația în vigoare garantează libertatea de exprimare a mass-mediei, însă implementarea acesteia lasă de dorit. Totodată, Alexandru Tănase a afirmat că o presă cu adevărat liberă poate fi un instrument fundamental în schimbarea percepției societății asupra actului justiției.

Menționăm că, Freedom House este o organizație nonprofit, ce susține schimbările democratice, monitorizează libertatea, promovează democrația și drepturile omului. ONG-ul a dezvoltat în Republica Moldova mai multe activități prin care și-a propus să analizeze și să dezbată problemele privind integritatea sectorului justiției, nivelul de libertate a presei, îmbunătățirea politicilor și legislației mass-media.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40, 20 14 86 / e-mail: presa@justice.gov.md

GALERIE FOTO:

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20 14 20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 5326244     Soluție
 
Servicii
Close