Prima / Comunicate de presă » Reforma hărții judiciare continuă imprimare
Reforma hărții judiciare continuă
31.01.2019    

Terenurile pe care urmează a fi construite, în prima etapă a reformei hărții judecătorești, clădirile noi ale sediilor judecătoriilor de prim nivel au fost identificate. Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ), autoritate administrativă aflată în subordinea Ministerului Justiției, a comunicat că urmează etapa proiectării construcțiilor.

În contextul reformei hărții judiciare, pe parcursul anului trecut AAIJ a efectuat activități de identificare a terenurilor pentru construcţia clădirilor noi ale sediilor judecătoriilor. De asemenea, au fost promovate proiecte de acte normative în vederea transmiterii terenurilor din proprietatea administrației publice locale în proprietatea publică a statului, administrarea Ministerului Justiției. 

În prima etapă a unificării sediilor judecătorești din Republica Moldova sunt preconizate edificările sediilor Judecătoriilor Edineţ, Orhei, Hînceşti, Căuşeni și Cahul. Astfel, în prezent, terenul pe care va fi construită clădirea Judecătoriei Edineț a fost înregistrat la Agenția Servicii Publice (ASP) și a fost demarat procesul de achiziționare a serviciilor de proiectare a noii clădiri. Terenul idendificat pentru construcția Judecătoriei Orhei urmează a fi înregistrat la ASP. În cazul Judecătoriilor Hînceşti și Căușeni, urmează a fi demolate construcțiile existente de pe terenurile identificate, iar noua clădire a Judecătoriei Cahul va fi edificată pe terenul adiacent al actualei judecătorii.

Pe parcursul anului 2019, vor fi efectuate lucrările de proiectare a noilor sedii, ca urmare a selectării companiilor specializate în domeniu. Imobilele vor corespunde cerințelor standard conform unui spectru întreg de exigențe privind securitatea umană, antiincendiară, igienico-sanitară, luând în considerare necesitățile persoanelor cu dizabilități etc.

Menționăm că, la începutul anului 2018 a fost dat în exploatare noul sediu al Judecătoriei Ungheni, fiind efectuată fuziunea cu instanța din Nisporeni. Lucrările de construcție ale acesteia au durat trei ani şi au costat aproximativ 60 milioane lei, sursele fiind alocate de către Guvern și cu suport financiar extern. Judecătoria Ungheni a fost edificată conform standardelor europene, dispune de șapte nivele și o suprafață totală de 4620 metri pătrați, cuprinzând opt săli de judecată, o cameră special amenajată pentru minori, un birou de mediere și patru celule de detenție.

Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2017, sistemul instanțelor judecătorești din Republica Moldova a fost reorganizat, cu scopul asigurării calității actului de justiție, eficienței sistemului judecătoresc, distribuției echitabile a sarcinilor între instanțele judecătorești, utilizării eficiente a fondurilor publice, precum și în vederea creării premiselor pentru specializarea judecătorilor. Astfel, cele 44 instanțe judecătorești de prim nivel existente anterior au fuzionat, fiind create 15 instanţe judecătoreşti noi. În prezent acestea sunt compuse din sedii centrale și secundare. Conform legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești, unificarea se va efectua treptat, până în data de 31 decembrie 2027, pe măsura creării condițiilor pentru acestea conform planului aprobat de Parlament.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 08, e-mail: presa@justice.gov.md

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7078491     Soluție
 
Servicii
Close