![]() |
![]() |
![]()
![]() Justiția juvenilă - o prioritate pentru Republica Moldova
10.12.2014
„Acest eveniment demonstrează, încă o dată, că justiția juvenilă în Republica Moldova a constituit și constituie o prioritate. Astfel, ar fi bine să credem că justiția juvenilă implică doar instituțiile de drept, dar din păcate, pentru a avea rezultate în acest domeniu, avem necesitatea de o colaborare strânsă cu o serie de instituții din alte domenii, avem nevoie de o legătură strânsă cu reprezentanții diferitor instituții", a menționat Sabina Cerbu. Potrivit ei, începând cu anul 2011, Ministerul Justiției a făcut numeroase modificări la codul de procedură penală, cum ar fi: procedura audierii copiiilor victime și martori, înlăturarea răspunderii penale a minorului în cazul împăcării părților, obligativitatea întocmirii referatului presentințial de valoare psiho-socială a minorului. "Am mai intervenit cu modificări la codul de executare al Republicii Moldova, prin care au fost înserate niște garanții suplimentare privind accesul la serviciile medicale, a fost diversificată gama sancțiunilor disciplinare și de asemenea a fost redusă durata izolării disciplinare pentru minori, la trei zile, fiind introduse și condiții speciale de aplicare a acestei sancțiuni", a mai adăugat viceministrul Justiției. În cadrul conferinței, directorului Institutului de Reforme Penale, Victor Zaharia, a subliniat că: „cauzele delincvenței juvenile sunt diverse, în special: absența unuia sau a ambilor părinți, stare materială precară a familiei, dezorganizarea familiei, carențele educative și afective din familia, influența mediului de prieteni, desfrâu social (alcoolism, droguri, etc.), condiții proaste de trai, abandon școlar, lipsa protecției sociale adecvate din partea statului, influența negativă a mass-media etc.". Reprezentantul UNICEF în Moldova, Nune Mangasaryan, a menționat că „justiția din Moldova a devenit mai prietenoasă copiilor, dar mai sunt copii în conflict cu legea care au nevoie de ajutor. Este necesară dezvoltarea serviciilor alternative detenției și instruirea specialiștilor din sistem, astfel încât aplicarea acestora să devină normă". În cadrul conferinţei au fost prezentate rezultatele studiului de monitorizare a şedinţelor de judecată în cauzele penale în care sunt implicați copiii și s-a discutat despre noi inițiative de reforme. Potrivit datelor statistice, în prima jumătate a anului 2014, de către minori şi cu participarea acestora au fost săvârşite 545 infracţiuni.
|
![]() |