Prima / Comunicate de presă » ”Rupeți lanțul corupției” imprimare
”Rupeți lanțul corupției”
11.12.2014    

Viceministrul Justiției, Sabina Cerbu, a participat la Conferinţa Naţională Anticorupţie „Rupeţi lanţul corupţiei", care se desfășoară în perioada 9-11 decembrie, la Chișinău. În cea de-a treia zi a evenimentului, invitații au discutat despre măsurile de sporire ale integrității judecătorilor, realizările și provocările punerii în aplicare a acestor măsuri, dar și bunele practici din țările europene. La Conferință au participat membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai Curții Supreme de Justiție, Procuraturii Generale, altor instituţii ale statului, ai partenerilor de dezvoltare şi ai societăţii civile.

În discursul său, Sabina Cerbu a declarat că Ministerul Justiției a elaborat și promovat mai multe legi menite să sporească integritatea judecătorilor, să combată și să prevină fenomenul corupției din sistemul judiciar. "Instituțiile statului trebuie să intervină prompt cu soluții pentru combaterea și prevenirea corupției, astfel încât aceasta să devină o activitate foarte riscantă și nu un mod de viață. Am reușit să promovăm un instrument care va reduce imunitatea judecătorilor. În cazul în care un magistrat este bănuit de spălare de bani, corupere pasivă, trafic de influență sau îmbogățire ilicită, procurorul va putea porni o urmărire penală fără acordul CSM. A fost greu, pentru că este rezistență din partea sistemului, dar am reușit și sperăm că, în curând, vom obține și rezultate", a afirmat viceministrul Justiției.

În context, Sabina Cerbu a vorbit și despre pachetul de legi anticorupție, adoptat anul trecut, și care prevede instituirea confiscării extinse, creșterea amenzilor pentru infracțiuni de corupție, reducerea imunității magistraților, testarea obligatorie cu poligraful a candidaților la funcția de judecători sau procurori, testarea integrității funcționarilor publici.

La rândul său, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a vorbit despre noua procedură de selectare, evaluare și promovare în funcție a judecătorilor. "De la începutul anului până în prezent, au fost evaluați 201 judecători, dintre care 143 au fost evaluați în mod ordinar, iar 58 în mod extraordinar, și anume la cererea personală. De asemenea, au fost înregistrate 58 de proceduri disciplinar în privința a 61 de judecători, iar mai mulți magistrați s-au ales cu dosare penale pe cazuri de corupție. Avem și judecători condamnați pentru acte de corupție. Calitatea și finalitatea actului justiției pot fi asigurate doar prin înfăptuirea justiției de către magistrați cu integritate înaltă. Numai astfel vom avea o justiție independentă și imparțială", a mai spus Victor Micu.

Conferința este la a X-a ediție și este organizată de Centrul Naţional Anticorupţie. Printre subiectele dezbătute în acest an se numără: percepţia corupţiei şi mesajele politice; rezolvările politice ale problemei, angajamentele anticorupţie ale Republicii Moldova; controlul averilor şi intereselor private; expertiza anticorupţie; evaluarea riscurilor de corupţie; testarea integrităţii profesionale; investigarea cazurilor de corupţie la nivel înalt etc.

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7856658     Soluție
 
Servicii
Close