![]() |
![]() |
![]()
![]() Cristi Danileț: ”Judecătorii trebuie să înțeleagă că independența justiției nu este să faci ceea ce vrei, dar ceea ce spune legea”
19.12.2014
Studiul a fost elaborat pentru identificarea carențelor legislative și problemelor care generează jurisprudență neunitară. Potrivit autorului, Cristi Danileț, lucrarea analizează independența și responsabilitatea judecătorului, precum și mecanismele existente de unificare a practicii judiciare din Republica Moldova și din străinătate. "Scopul oricărui sistem de justiție este ca deciziile judecătorilor să asigure aplicarea legii în mod egal cetățenilor, astfel încât în cauze similare soluțiile să fie identice. Practica ne arată că acest deziderat încă nu există. Practica unitară în instanțele din Republica Moldova depinde de oamenii care activează în domeniu și de atitudinea pe care aceștia o au față de lege", a remarcat judecătorul român.
Prezentul studiu conține o analiză a respectării jurisprudenței în Republica Moldova, mecanisme de asigurare a practicii judiciare în alte țări (Austria, Bulgaria, Lituania, România), măsuri de remediere a practicii judiciare și mecanisme de unificare a acesteia. Studiul este o acțiune prevăzută în Planul pentru implementarea Strategiei de reformare a justiției. Acesta a fost elaborat cu sprijinul Asociației Barourilor Americane / Inițiativa pentru Supremația Legii din Moldova (ABA ROLI) și a fost finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, care promovează principiile statului de drept și contribuie la reformarea sectorului justiției.
|
![]() |