Prima / Comunicate de presă » Italia va sprijini reformarea sectorului justiției din Moldova imprimare
Italia va sprijini reformarea sectorului justiției din Moldova
28.07.2016    

28 iulie 2016, Chișinău - Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a avut o întâlnire oficială cu ambasadorul Italiei la Chișinău, Enrico Nunziata, discutând despre reformele din justiția moldovenească, semnarea unui memorandum de colaborare și schimbul de experiență între cele două țări prin vizite de studiu. 

Excelența Sa și-a arătat deschiderea pentru oferirea Republicii Moldova unei expertize a autorităților italiene în procesul de reformare a justiției, specificând experiența vastă a acestora pe segmentul combaterii spălării de bani, crimei organizate și mafiei din Peninsula Apennină. De asemenea, ambasadorul a acceptat semnarea unui memorandum de colaborare în domeniul dat.

Enrico Nunziata a accentuat că Italia va oferi suport în procesele de reformare a sectorului justiției din țara noastră și a propus realizarea unor vizite de studiu cu specialiști din domeniu, atât de la Ministerul Justiției, cât și de la instituțiile cooperante (Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, Curtea Supremă de Justiție, etc).

Vladimir Cebotari a subliniat că acțiunile și proiectele noastre comune vor veni să ajute comunitatea de basarabeni din Italia, respectânduli-se drepturile. Iar, în cazul anumitor incidente provocate de diasporă, să putem reacționa rapid pentru aplanarea conflictelor apărute. De asemenea, intenția Moldovei este de a simplifica procesele din justiție prin intermediul on-line.

Ministrul Justiției a trecut în revistă cele mai importante reforme, într-un timp foarte scurt, fiind peste 100 de acte normative realizate și aprobate în Guvern și/sau Parlament. Oficialul a specificat că schimbările făcute trebuie să îmbunătățească calitatea proceselor judiciare și să diminueze perioada de timp în care se examinează și soluționează fiecare din acestea.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40  /  e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7754737     Soluție
 
Servicii
Close