Prima / Noutăţi / Noutăţile Ministerului » Vladimir Cebotari: La nivel legislativ și regulatoriu, suntem cu temele bine făcute, iar acum suntem dedicați procesului de implementare imprimare
Vladimir Cebotari: La nivel legislativ și regulatoriu, suntem cu temele bine făcute, iar acum suntem dedicați procesului de implementare
22.02.2017 Rodion Guștiuc   

22 februarie 2017, Chișinău - Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a prezentat, astăzi, la Forumul Civic de Monitorizare, realizările cheie în domeniul de competență, înregistrate în contextul implementării Acordului de Asociere între Republica Moldova, Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, statele membre ale acestora, și a Planului național de acțiuni 2014-2016 pentru implementarea acestuia.

Republica Moldova a creat în 2011 un cadru comun pentru toate eforturile de reformă a sectorului justiţiei, cu scopul asigurării dezvoltării durabile a acestuia prin acţiuni realiste şi concrete. Pe parcursul celor 5 ani, au fost obținute progrese semnificative, peste 90% din cele propuse în Planul de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere fiind realizate. Reușitele Ministerului vor contribui în timpul apropiat la consolidarea unui sector al justiţiei echitabil, calitativ, cu zero toleranţă faţă de corupţie, pentru o dezvoltare durabilă a ţării şi responsabilitate sporită faţă de justiţiabili.

 „Eforturile mele, ale colegilor mei și instituțiilor partenere, cu suportul nemijlocit al Uniunii Europene și altor donatori externi importanți, sunt orientate spre edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate. Noi trebuie să corespundem standardelor europene, să asigurăm supremaţia legii, respectarea drepturilor omului şi să contribuim la oferirea încrederii cetățenilor în actul de justiţie. Atunci, vom fi mai atractivi și pentru investitorii străini, care vor veni cu afaceri în Moldova", a comunicat Vladimir Cebotari în cadrul evenimentului.

Ministrul Justiției consideră că „la nivel legislativ și regulatoriu, suntem cu temele bine făcute. Iar acum suntem dedicați procesului de implementare a tuturor modificările aprobate de Guvern sau Parlament în ultima perioadă de timp, una foarte intensă de altfel. Acțiunile noastre consecvente sunt așteptate de societate, fiindcă la capitolul practic nu au fost valorificate toate componentele reformei. Ne-am conjugat toate intenţiile de reformare într-un cadru unificat, pentru a garanta caracterul coerent, consecvent şi durabil al reformelor pe mai multe segmente - Procuratură, Autoritatea Judecătorească, CNI, CNA, etc.".

Discursul lui Vladimir Cebotari poate fi descărcat AICI.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

     

Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție (+373 22) 20 14 20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a
PROGRAMULUI COMUN
AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI
"SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"

sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22)23 47 95
Fax: (+373 22)23 47 97
Vizitatori total: 3505732     Implementare Trimaran
 
Servicii
Close