Prima / Noutăţi / Noutăţile Ministerului » 1,8 miliarde lei de la donatorii externi, necesari pentru modernizarea penitenciarelor imprimare
1,8 miliarde lei de la donatorii externi, necesari pentru modernizarea penitenciarelor
05.04.2017    

5 aprilie 2017, Chișinău - Ministerul Justiției, Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) și misiunea experților norvegieni au organizat un dialog cu reprezentanții structurilor internaționale în Moldova, donatorii și partenerii externi de dezvoltare. Scopul primordial al evenimentului este găsirea unui suport financiar pentru îmbunătățirea penitenciarelor din țară, potrivit noilor directive în acest sens ale Executivului.

Evenimentul a pus în lumină deficiențele penitenciarelor. Acestea au fost documentate în Strategia de dezvoltare pentru anii 2016 - 2020, aprobată de Guvernul Moldovei. „Este cert faptul că Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) își dorește o schimbare. Strategia este documentul pe care se bazează schimbarea, sunt chestiuni ambițioase iar fără suportul partenerilor externi, nu vom reuși să le realizăm după modelul pe care îl dorim. Avem nevoie de răbdare și insistență", a subliniat Anatolie Munteanu, viceministrul Justiției.

Igor Guja, director adjunct al DIP, a afirmat că „strategia de dezvoltare nu are susținerea financiară necesară. Vrem să îmbunătățim condițiile de detenție, ca oamenii privați de libertate să nu devină mai răi decât erau până la detenție. Unele penitenciare sunt din sec. 19. Pentru ameliorarea condițiilor din acestea, în baza strategiei elaborate și a cheltuielilor calculate, avem nevoie de 1,8 miliarde lei. Acești bani vor dubla bugetul sistemului pentru următorii 4 ani".

Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM), a contribuit la planificarea unor acțiuni a strategiei. Șefa misiunii, Siri Fjørtoft, a declarat că „strategia este rezultatul unui proces complex, unui dialog bazat pe multă muncă. Acum avem un rezultat clar despre misiune, viziune și valori. Sistemul penitenciar va oferi angajaților instrumente de motivare pentru reeducarea deținuților. Va fi un sistem cu o schimbare durabilă în timp, ce va aduce siguranță societății. Acesta este misiunea noastră".

În prezent, circa 8000 de cetățeni ai Republicii Moldova se află în detenție, deși spațiile disponibile sunt pentru 5500 locuri. Penitenciarele au clădiri avariate, echipament audio-video insuficient, personalul este fluctuant, iar riscul de intimidare și violență este sporit. În Moldova există 17 instituții penitenciare funcționale și doar 3 din ele au fost renovate pentru ca să asigure standardele minime de detenție. Prin urmare, este scăzută eficiența sistemului penitenciar în realizarea scopului pedepsei: de a reeduca persoana condamnată și de a preveni recidiva.

Amintim că, un nou penitenciar va fi construit în comuna Bubuieci, municipiul Chișinău. Aceasta va contribui la realizarea obiectivelor Guvernului în reformarea organizării și managementului DIP, cu scopul stabilirii unor noi standarde de siguranță, securitate și disciplină, fără a afecta demnitatea deținuților.

Strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar 2016-2020 poate fi accesată AICI.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

     

Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție (+373 22) 20 14 20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a
PROGRAMULUI COMUN
AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI
"SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"

sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22)23 47 95
Fax: (+373 22)23 47 97
Vizitatori total: 3578822     Implementare Trimaran
 
Servicii
Close