Prima / Noutăţi / Comunicate de presă » Aspecte privind minorii din detenție, cercetate de responsabili din justiție imprimare
Aspecte privind minorii din detenție, cercetate de responsabili din justiție
14.06.2017    

14 iunie 2017, Chișinău Viceministrul Justiției, Anatolie Munteanu, și reprezentanți ai instituțiilor penitenciare au participat la o ședință ce vizează minorii privați de libertate. Au fost examinate subiecte privind transferul celor aflați în arest preventiv sau condamnați în penitenciarul pentru minori din Goian, instruirea personalului care interacționează cu aceștia și programele de asistență psihosocială.

Participanții la discuții au precizat particularitățile ispășirii pedepsei de către minorii aflați în detenție și au propus aplicarea unei forme independente de monitorizare a situației lor și diversificarea activităților extra-regim.

Pentru prevenirea recidivei, reducerea agresivității, gestionarea situațiilor de criză și a incidentelor violente în mediul minorilor, a fost reiterată necesitatea extinderii programelor de terapie socială. Acestea trebuie să corespundă necesităților specifice ale minorilor privați de libertate și să fie aplicate în toate instituțiile în care sunt deținuți minori. În acest sens, a fost remarcată oportunitatea implicării ONG-urilor și organizațiilor internaționale din domeniu.

Reeducarea celor privați de libertate prin metode eficiente pentru prevenirea recidivei, dar și îmbunătățirea condițiilor de detenție sunt directive principale ale Strategiei de dezvoltare a sistemului penitenciar pentru anii 2016 - 2020, aprobată de Guvernul Moldovei.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

 

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

 Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23-33-40
Fax: (+373 22) 23-47-97
Vizitatori total: 3877929     Implementare Trimaran
 
Servicii
Close