Prima / Noutăţi / Noutăţile Ministerului » Donație de cărți din partea României pentru un penitenciar din capitală imprimare
Donație de cărți din partea României pentru un penitenciar din capitală
19.06.2017    

19 iunie 2017, ChișinăuViceministrul Justiției, Anatolie Munteanu, și reprezentanți ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare au avut, astăzi, o întâlnire cu ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță. Diplomatul a oferit un lot de cărți pentru deținuții unui penitenciar.

Participanții la întrevedere au discutat despre cooperarea dintre cele două state în domeniul justiției, dar și despre experiența țării vecine în dezvoltarea sistemului penitenciar. Oficialii au reiterat faptul că evoluarea acestuia va putea avea loc prin implementarea eficientă a programelor de reeducare pentru cei care au greșit și sunt în custodia statului.

„Toți oamenii după gratii trebuie să aibă speranța că statul le va asigura posibilitatea pentru recuperare socială. Este un proces de lungă durată, însă educația este factorul esențial în acest scop. Cărțile per că vor aduce lumină în gândul celor ce le vor citi”, a afirmat diplomatul român.

În mesajul său, viceministrul Justiției a mulțumit pentru gestul făcut, fiindcă „este binevenit și susține acțiunile noastre pentru umanizarea vieții deținuților. Cărțile sunt destinate timpului liber al acestora și sper că ele vor confirma faptul că lectura poate schimba omul”.

Cele 1500 de volume ale clasicilor literaturii române și universale vor completa biblioteca penitenciarului Pruncul din Chișinău, la solicitarea administrației acestuia.

           

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

GALERIE FOTO:

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

     

Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție (+373 22) 20 14 20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a
PROGRAMULUI COMUN
AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI
"SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"

sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22)23 47 95
Fax: (+373 22)23 47 97
Vizitatori total: 3823657     Implementare Trimaran
 
Servicii
Close