Prima / Comunicate de presă » Societatea civilă, deținătoarea unei expertize prețioase pe domeniile ministerului imprimare
Societatea civilă, deținătoarea unei expertize prețioase pe domeniile ministerului
07.12.2017    

30 noiembrie 2017, Chișinău - Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a participat la Forumul anual de Dezbateri privind Integrarea Europeană a Republicii Moldova. Oficialul a comunicat despre cadrul legislativ privind implicarea și rolul societății civile în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (UE).

Eduard Serbenco a menționat despre existența, aplicarea Legii privind transparența în procesul decizional și a hotărârii de Guvern referitor la mecanismul de consultare a societății civile în elaborarea documentelor de politici. Aceste instrumente există, fiind necesare pentru implementarea Acordului cu UE.
 
„Implicarea organizațiilor societății civile de către Ministerul Justiției în realizarea misiunii sale este una foarte evidentă. Practic nu există inițiative lansate la care aceștia să nu participe. Ei sunt deținătorii unei expertize prețioase pe domeniile de intervenție ale ministerului”, a afirmat secretarul, referindu-se la domeniul drepturilor omului și justiție.
 
Amintim că, evenimentul este o platformă de discuții și dezbateri referitor la progresul și provocările țării noastre în parcursul integrării europene. Aceasta reunește politicieni, formatori de opinie, decidenți naționali și europeni.

 

Pentru mai multe informații, contactați 

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

 Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23-33-40
Fax: (+373 22) 23-47-97
Vizitatori total: 4902220     Soluție
 
Servicii
Close