Prima / Comunicate de presă » Crește anual numărul beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat imprimare
Crește anual numărul beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat
06.02.2018    

6 februarie 2018, ChișinăuNumărul celor care au beneficiat de asistență juridică garantată de stat anul trecut este cu 6244 persoane mai mare decât în anul precedent. Consolidarea sistemului de acordare a asistenţei juridice garantate de stat rămâne a fi o necesitate. Acesta este administrat de Ministerul Justiției în comun cu Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat (CNAJGS) şi Baroul Avocaţilor.

Numărul total al beneficiarilor de asistență juridică în 2017 este de 65 322 persoane, cu 6244 mai mare decât în 2016. Preponderent, a fost necesară asistență calificată, fiind acordată pentru 54 473 persoane, (circa 83 % din total). De asistență primară au beneficiat 10849 cetățeni. Statistica mai arată că asistenţa juridică de urgenţă, în caz de reţinere în cauze penale sau contravenționale, a fost acordată pentru 4647 persoane.

Anul trecut, au acordat asistență 481 avocați la cerere și 14 avocați publici, remunerați din contul statului. Majoritatea acordă asistență fiind specializați pentru cauze în care sunt implicați copii minori, victime ale infracțiunilor, persoane cu dezabilități mintale, refugiați și beneficiari de protecţie umanitară. Deși numărul beneficiarilor este în creștere, o scădere ușoară se atestă în cauzele în care au fost implicați minorii – cu 148 mai puțin decât în 2016. Din cele 4 oficii teritoriale din țară, cel din Chișinău are cea mai mare jurisdicție, respectiv, cei mai mulți beneficiari sunt din capitală și raioanele de centru.

Perfecționarea competențelor profesioniștilor în domenii specifice și respectiv, sporirea calității asistenței juridice acordate este prioritatea acestui sector. Ministerul Justiției tinde în continuare să promoveze politici de consolidare a sistemului asistenței juridice garantate de stat. A fost extins spectrul asistenței juridice acordate, cercul de subiecți, și a fost creată o rețea de parajuriști în aproximativ 42 localități ale țării care oferă asistență juridică primară. Pentru continuitatea eforturilor, intențiile de îmbunătățire în domeniu vizează revizuirea alocațiilor publice pentru asistența juridică garantată de stat și consolidarea acesteia în procesele în care sunt implicați minori.

Conform legii, asistență juridică garantată de stat se acordă persoanelor care nu au bani pentru plata lor şi care întrunesc anumite condiţii. Asistența este acordată în diverse forme, prin explicaţii în probleme juridice, întocmirea actelor, reprezentarea în faţa autorităţilor administraţiei publice sau instanțelor, în procese civile, contravenţionale și penale. Acest sistem este instituit pentru apărarea drepturilor omului și asigurarea accesului la justiţie, prin diminuarea impedimentelor economico-financiare.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40, 20 14 86 / e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23-33-40
Fax: (+373 22) 23-47-97
Vizitatori total: 5201855     Soluție
 
Servicii
Close