Prima / Comunicate de presă » Progrese în domeniul justiției penale după trei ani de asistență din partea Consiliului Europei imprimare
Progrese în domeniul justiției penale după trei ani de asistență din partea Consiliului Europei
21.03.2018    

Secretarul general de stat, Anatolie Munteanu, a participat astăzi la conferința finală a proiectului Consiliului Europei (CoE) dedicat susținerii reformei justiției penale în Republica Moldova. Ministerul Justiției a fost unul din beneficiarii direcți ai proiectului.

La finalul celor 3 ani de asistență pentru susținerea angajamentelor statului nostru în domeniul justiției penale au fost analizate rezultatele-cheie obținute. Printre cele mai importante a fost adoptarea noii legi cu privire la procuratură, reforma instituțională a Procuraturii, dezvoltarea capacităților Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), consolidarea competențelor Direcției Agent Guvernamental a Ministerului Justiției, reforma Oficiului Avocatului Poporului și a Mecanismului Național de Prevenire a Torturii. Aportul tuturor rezultatelor contribuie la respectarea drepturilor omului la nivel național.

Referitor la susținerea oferită Ministerului Justiției, Secretarul general de stat a afirmat că „astăzi societatea primește niște rezultate finale și poate să le dea aprecieri. Proiectul a asistat Ministerul Justiției să lucreze în direcția obiectivelor propuse pentru reformarea sectorului justiției. Toate componentele proiectului au contribuit simțitor, inclusiv la elaborarea unui cadru normativ privind Procuratura. Ceea ce urmează, vizează etapa aplicării corecte a legii și a normelor elaborate”, a evidențiat Anatolie Munteanu.

Exprimând recunoștință pentru asistența oferită, Ruxanda Revencu, șefa Direcției Agent guvernamental a Ministerului Justiției a menționat utilitatea ghidului, elaborat în cadrul proiectului, privind executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Ea a precizat că executarea hotărârilor implică acțiuni cu aspect vast și eforturi din partea autorităților pentru prevenirea încălcării Convenției Europene. 

În acest context, menționăm că Departamentului Instituțiilor Penitenciare, subordonat Ministerului Justiției, a beneficiat de dotări cu echipament și instruiri specializate pentru 180 angajați din penitenciare, inclusiv personal medical.

Proiectul a durat 3 ani și a avut un buget de 2 milioane euro, fiind finanțat de Guvernul Danemarcii.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 86, e-mail: presa@justice.gov.md

GALERIE FOTO:

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20 14 20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 5426759     Soluție
 
Servicii
Close