Prima / Noutăţi / Comunicate de presă » Proiect de legislație progresistă pentru organizațiile necomerciale aprobată de Guvern imprimare
Proiect de legislație progresistă pentru organizațiile necomerciale aprobată de Guvern
28.03.2018    

Proiectul noii Legi cu privire la organizațiile necomerciale, elaborat de Ministerul Justiției, a fost aprobat de Guvern. Acest proiect va uniformiza cadrul legal de reglementare a activității sectorului necomercial, dar și va elimina unele din restricțiile actuale. Promovarea proiectului se încadrează în prioritățile strategice din „Mica Reformă a Justiției”, anunțată la începutul anului curent.

Proiectul stabileşte principiile de constituire, înregistrare şi încetare a organizaţiilor necomerciale, precum şi de desfăşurare a activităţii acestora. Obiectivele urmărite sunt de a simplifica procedura de înregistrare, de a include garanţii suplimentare menite să protejeze libertatea de asociere, dar și de a elimina restricţiile teritoriale de activitate ale organizaţiilor necomerciale.

De asemenea, sunt incluse prevederi ce elimină restricţiile, pentru anumite categorii de persoane, de a constitui şi participa în calitate de fondatori, membri sau conducători în cadrul organizaţiilor necomerciale. Se insituie norme pentru o mai bună reglementare a competenţelor organelor de autoadministrare a organizaţiilor necomerciale. În același timp, proiectul stabileşte un model flexibil de organizare internă a organizaţiilor necomerciale în funcţie de preferinţele membrilor sau fondatorului, rigorile de transparenţă şi procedura de atribuire a statutului de utilitate publică.

Legea nu se va aplica în cazul în care modul de constituire şi funcţionare al instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, cultelor religioase şi părţilor lor componente, precum şi altor persoane juridice de drept public sau privat, este reglementat de alte legi speciale.

Proiectul legii asigură posibilitatea tuturor persoanelor fizice și persoanelor juridice de drept privat, indiferent de cetățenie sau formă de organizare, să constituie benevol organizații  necomerciale. Înregistrarea organizației, a modificărilor şi completărilor la statutul acesteia, va fi gratuită, similar cultelor religioase. Totodată, proiectul de lege reglementează clar limitele implicării organizației necomerciale în activități care pot fi considerate politice.

La elaborarea și consultarea proiectului a participat un număr mare de reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi experţi independenţi. Proiectul legii urmează a fi remis spre adoptare Parlamentului.

Pentru detalii poate fi consultat conținutul integral al proiectului, notei informative, și sintezei propunerilor făcute, precum și a proiectului cadrului normativ conex, notei informative a acestuia și sintezei propunerilor făcute).

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 86, e-mail: presa@justice.gov.md

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

 Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23-33-40
Fax: (+373 22) 23-47-97
Vizitatori total: 4575824     Soluție
 
Servicii
Close