Prima / Comunicate de presă » Modificări esențiale în Codul contravențional au fost aprobate de Guvern imprimare
Modificări esențiale în Codul contravențional au fost aprobate de Guvern
18.04.2018    

Modificările Codului contravențional, elaborate de Ministerul Justiției, au fost aprobate de Guvern. Proiectul este promovat în cadrul implementării Direcțiilor strategice de acțiune în sectorul judiciar (cunoscute ca „Mica Reformă a Justiției”), anunțate la începutul anului curent, și prevede simplificarea procedurii de examinare a unui șir de contravenții ce vor spori eficiența și transparența procesului contravențional. 

Una dintre cele mai relevante modificări propuse prin proiect este majorarea termenului de achitare în jumătate a sumei amenzii de către contravenient, de la 72 ore la 3 zile lucrătoare, pentru o sincronizare a orarului de lucru al instituțiilor responsabile de recepționarea amenzii și totodată, garantarea dreptului la un proces echitabil.

O altă prevedere nouă vizează ajustarea sancţiunilor pentru contravenţiile comise de minori și responsabilizarea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora. În acest context, prevederile din Codul contravențional au fost ajustate la cele din Codul familiei fiind extins cercul subiecţilor responsabili pentru contravenţiile comise de minori.

O novație a legislației contravenționale o reprezintă acordul de colaborare ce va putea fi încheiat între agentul constatator sau procuror, și contravenientul care își recunoaște vina, în schimbul unei pedepse reduse. Acordul va fi posibil de încheiat în orice moment al procesului contravențional pînă la soluţionarea în fond a acestuia și doar după declanșarea examinării cauzei în procedura generală. Prin instituirea mecanismelor de examinare simplificată a cauzei contravenționale și încheierea acordului de colaborare se urmărește soluţionarea procesului contravențional într-un termen optim şi previzibil.

În același timp, proiectul conține și prevederi noi cum ar fi cele ce vizează  sancționarea conducătorilor autovehiculelor care, prin nerespectarea indicatoarele de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere, generează riscul producerii unui accident rutier.

Un alt aspect soluţionat prin proiectul de lege constă în prevenirea contravenţiilor ce atentează la sănătatea populaţiei. Astfel, sunt introduse prevederi noi privind testarea medicală a persoanelor care au săvârşit contravenţii și sunt suspectate de consumul băuturilor alcoolice, a substanţelor narcotice sau psihotrope.

Modificările Codului contravențional vor intra în vigoare după adoptarea în Parlament. Pentru detalii poate fi consultat conținutul integral și nota informativă a proiectului.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 86, e-mail: presa@justice.gov.md

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 5258390     Soluție
 
Servicii
Close