Prima / Comunicate de presă » Georgia și Moldova - cooperare în domeniul justiției imprimare
Georgia și Moldova - cooperare în domeniul justiției
17.05.2018    

 

Ministrul Justiţiei Victoria Iftodi a avut o întrevedere bilaterală cu Ministrul Justiţiei al Georgiei, Tea Tsulukiani. Cei doi miniștri au semnat un acord de cooperare pe segmentul justiției și au discutat despre reformele în justiție din cele două state și alte domenii de interes comun.

„Semnarea unui memorandum de cooperare multidimensională în justiție va apropia și mai mult statele noastre, prin crearea unei platforme comune de împărtășire a experienței și bunelor practici între cele două instituții” a declarat Victoria Iftodi. Ministrul Justiției al Georgiei a afirmat că atât pentru Moldova, cât și pentru Georgia sunt esențiale reformele în justiție, iar acest acord vine să ofere noi oportunități de cooperare bilaterală ce vor permite o avansare mai rapidă pe agenda aderării la UE.

În baza documentului semnat, se preconizează cooperarea în domeniul reformării și modernizării sistemului judiciar, acordarea asistenței juridice reciproce în materie civilă, comercială și penală. De asemenea, instituțiile vor conlucra activ pe segmentul perfecționării legislației și armonizării acesteia la acquis-ul comunitar, precum și avansarea în domeniul e-guvernare cu scopul sporirii transparenței în activitatea de zi cu zi a celor două ministere.

În același timp, ministerele intenționează stabilirea unei cooperări pe segmente specifice de activitate cum ar fi: programe de realibitare și resocializare pentru persoanele aflate anterior în detenție,  executarea deciziilor instanțelor de judecată pe cauze civile și administrative.

Reamintim, că ministrul Justiției, Victoria Iftodi se află într-o vizită de lucru în Georgia în perioada 15-18 mai, la invitația Ministerului Justiției, Ministerului Corecțiilor și Curții Constituționale din Georgia.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 86, e-mail: presa@justice.gov.md

 

   

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 5258445     Soluție
 
Servicii
Close