Prima / Comunicate de presă » Cooperare cu Croația în domeniul anticorupție imprimare
Cooperare cu Croația în domeniul anticorupție
23.07.2018    

 

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a prezidat o întrevedere între instituțiile competente în lupta anticorupție și reprezentantul Ministerului Justiției Republicii Croația. Întrevederea a avut loc în contextul celei de-a doua reuniuni a Comisiei mixte moldo-croate pentru integrare europeană în cadrul grupului sectorial anticorupție.

Oficialii au discutat despre competențele, responsabilitățile și prioritățile instituțiilor din ambele state din domeniul luptei împotriva corupției. Tomislav Matoc a informat despre modificările legislației din Croația, efectuate în procesul de integrare europeană și anume implementarea tuturor măsurilor enumerate la capitolul 23 „Justiție și drepturile omului” din domeniile negociate pentru a deveni membru al UE. De asemenea, a informat despre modul în care funcționează mecanismul de prevenire a corupției, monitorizarea politicilor implementate, consiliul național anticorupție și curțile specializate în cercetarea cazurilor de corupție.

În contextul intenției de cooperare anunțate au fost stabilite direcțiile prioritare ce vizează domeniul prevenirii corupției, investigării cazurilor de corupție, prevenirea și combaterea spălării banilor, competențele procuraturii specializate în acest domeniu. Eduard Serbenco a precizat că Ministerul Justiției preconizează un schimb de experiență în domeniul politicilor anticorupție și legislației, existente în Croația, cum ar fi soluționarea conflictelor de interese, avertizorii de integritate, accesul la informații de interes public, respectarea implementării diferitor documente de politici publice, funcționalitatea instituțiilor implicate în lupta anticorupție, testul integrității instituționale, etica și integritatea în sectorul public, dar și în sectorul privat.

La întrevedere au participat inclusiv reprezentanți ai Centrului Național Anticorupție, Autorității Naționale de Integritate, Procuraturii Anticorupție, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Menționăm că, membrii Comisiei mixte moldo-croate pentru integrare europeană s-au întrunit astăzi în mai multe ministere pentru discuții privind cooperarea pe dimensiunea afacerilor interne, aviaţiei civile, culturii, educaţiei, comunicării strategice şi combaterii corupţiei. La finele lucrărilor Comisiei au fost aprobate prioritățile de colaborare multisectoriale între cele două țări.

  

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 08, e-mail: presa@justice.gov.md

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20 14 20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 5431688     Soluție
 
Servicii
Close