Prima / Comunicate de presă » Ministerul Justiției a selectat candidatul la funcția de membru al ECRI din partea Republicii Moldova imprimare
Ministerul Justiției a selectat candidatul la funcția de membru al ECRI din partea Republicii Moldova
04.01.2019    

 

Marin Gurin este învingătorul concursului organizat de Ministerul Justiției privind selectarea unui membru, din partea Republicii Moldova, în Comisia Europenă împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI).

Dintre candidații înscriși la concurs, Marin Gurin a fost selectat cu majoritatea voturilor membrilor Comisiei de selecție. El este absolvent al Universității Robert Schuman din Strasbourg (Franța), a activat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și a deținut funcția de agent guvernamental, reprezentând Republica Moldova la aceeași Curte. Candidatura lui Marin Gurin urmează a fi propusă organelor decizionale ale Consiliului Europei drept candidatul selectat de către Republica Moldova. Durata mandatului de membru ECRI este de 5 ani.

Menționăm că, ECRI este o entitate independentă de monitorizare în domeniul drepturilor omului, creată în anul 2002 de Consiliul Europei, specializată în problemele privind rasismul şi discriminarea rasială. Membrii ECRI participă la şedinţe cu titlu individual şi sunt independenţi. Ei evaluează nivelul de conformitate al legislaţiei, al politicilor şi altor măsuri întreprinse în domeniile respective de către state, precum şi înaintează recomandări pentru a fi implementate în acest sens la nivel naţional.

Scopul ECRI constă în combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei la nivelul întregii Europe şi din punctul de vedere al respectării drepturilor omului. Acţiunile ECRI cuprind toate măsurile necesare pentru combaterea violenţei, discriminării şi prejudecăţilor cu care se confruntă persoanele sau grupurile de persoane, în special din cauza rasei, culorii, limbii, religiei, cetăţeniei, originii naţionale sau etnice.

Hotărârea Comisiei de selecție

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 08, e-mail: presa@justice.gov.md

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7100135     Soluție
 
Servicii
Close