Prima / Comunicate de presă » Perfecționarea legislației în domeniul combaterii infracțiunilor privind viața sexuală imprimare
Perfecționarea legislației în domeniul combaterii infracțiunilor privind viața sexuală
07.02.2019    

Ministerul Justiției, Centrul Internațional „La Strada" și Ambasada S.U.A. în Republica Moldova organizează un ATELIER de lucru ce se axează pe analiza cadrului legal normativ în domeniul combaterii infracțiunilor privind viața sexuală, perfecționarea acestuia și schimbul de bune practici.

În discursul său deschidere, ministrul Justiției a subliniat că „eradicarea fenomenului violenței domestice, care cuprinde atât violența fizică, sexuală, psihologică sau spirituală, indiferent de sex sau vârstă, necesită nu doar întreprinderea unor măsuri din partea autorităților statului dar și o sensibilizare cât mai largă în societate". În contextul misiunii instituționale, doamna Iftodi a ținut să comunice că Ministerul Justiției se află în plin proces de elaborare a noii strategii de reformă a sectorului justiției, iar îmbunătățirea legislației penale în domeniul combaterii infracțiunilor privind viața sexuală urmează a fi o prioritate în activitatea ministerului. „Cu această ocazie, doresc să evidențiez importanța și utilitatea discuțiilor din cadrul acestui atelier, ce vor aduce plus valoare procesului de creație legislativă" a mai adăugat ministrul.

În cadrul atelierului participă experți din Suedia și Spania, reprezentanți ai ministerelor de resort, Inspectoratului General al Poliției, Procuraturii Generale, procurori practicieni, Curtea Supremă a Justiției, judecători, reprezentanți ai Parlamentului, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ONG-uri active în domeniu drepturilor omului/drepturilor femeilor.

Scopul evenimentului este de familiariza factorii de decizie responsabili de elaborarea şi implementarea politicilor publice din domeniu cu standardele și practicile internaționale privind cadrul legal normativ în domeniul infracțiunilor privind viața sexuală. Astfel la eveniment sunt abordate subiecte ce țin de recomandările comitetului GREVIO, raportul de compatibilitate a normelor penale naționale referitoare la infracțiunile privind viața sexuală cu standardele internaționale în domeniu, practicile internaționale privind răspunsul justiției în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și propunerile pentru modificare a cadrului normativ național în domeniul combaterii infracțiunilor privind viața sexuală.

 

 

 

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20 14 20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 5912002     Soluție
 
Servicii
Close