Prima / Comunicate de presă » Ministrul Justiției îndeamnă judecătorii să îmbunătățească actul de justiție imprimare
Ministrul Justiției îndeamnă judecătorii să îmbunătățească actul de justiție
01.03.2019    

Victoria Iftodi, ministrul Justiției a participat la Adunarea Generală a Judecătorilor. În discursul său adresat magistraților Victoria Iftodi a trecut în revistă realizările legislative a anului trecut (așa numita „Mica reformă a justiției”), a abordat subiectul sporirii calității hotărârilor judecătorești și a încrederii societății în justiția din Republica Moldova.

Adresându-se celor peste 300 judecători prezenți, ministrul Justiției a evocat realizările Ministerului Justiției în anul 2018, ce țin de elaborarea unui pachet de legi adoptat de Parlament și vizează consolidarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare, dezvoltarea unui sistem transparent de selecție și promovare a judecătorilor bazat pe merit. „Obiectivul ce îl urmărește Ministerul Justiției este de a obține mai multă eficacitate, atât pentru justițiabili cât și pentru actorii din justiție, însă fără a sacrifica respectarea drepturilor fundamentale ale omului” a afirmat Victoria Iftodi.

De asemenea, ministrul a evidențiat faptul că a fost simplificată legislația procesual-civilă, iar prevederile noului Cod civil, intrate astăzi în vigoare, vor contribui la accelerarea examinării cauzelor civile, excluderea posibilității de tergiversare a proceselor în scopul optimizării duratei lor. „Evident că este un lucru enorm din partea autorilor, însă succesul acestor reforme depinde de fiecare dintre voi, deoarece aplicarea unei legi este mai importantă decât procesul legislativ ce o anticipează”.

Victoria Iftodi a exprimat faptul că Ministerul Justiției depune eforturi continue în direcția asigurării unei activități mai eficiente și transparente a sistemului judecătoresc, prin avansarea procesului de implementare a noilor tehnologii, referindu-se la noile funcționalități ale Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, platforma e-Dosar judiciar și sistemul pilotat de video-conferințe, oportune în special pentru ședințele de judecată cu participarea de la distanță a persoanelor private de libertate.

În final, ministrul Justiției a ținut să transmită un îndemn tuturor judecătorilor, declarând că „sporirea încrederii publicului în justiție reprezintă un deziderat primordial, atât al Ministerului Justiției, cât și în activitatea personală a fiecăruia dintre dvs.”

Reamintim că Adunarea Generală a Judecătorilor din Republica Moldova se întrunește anual și este organizată de către Consiliul Superior al Magistraturii. Subiectele abordate în acest an au vizat activitatea Colegiului pentru evaluarea performanțelor judecătorilor, Colegiului disciplinar, Inspecției judiciare din cadrul CSM, precum și a fost prezentat raportul Curții Supreme de Justiție privind unificarea practicii judiciare în anul 2018.

 

   

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 08, e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 6818583     Soluție
 
Servicii
Close