Prima / Comunicate de presă » INP a lansat programul „Drink & Drive”, obligatoriu pentru redobândirea permisului de conducere imprimare
INP a lansat programul „Drink & Drive”, obligatoriu pentru redobândirea permisului de conducere
24.04.2019    

 

Inspectoratul Național de Probațiune (INP), autoritate din subordinea Ministerului Justiției, a demarat implementarea programului probațional „Drink & Drive” pentru primul grup de beneficiari din Chișinău, format din 6 persoane.

Prevederile legii nr.138 din 19.07.2018, intrate în vigoare pe 14.12.2018, stipulează drept sancțiune persoanelor care conduc un autovehicul în stare de ebrietate - anularea/privarea dreptului de a conduce mijloace de transport cu ridicarea permisului de conducere. Totodată, modificările legislative prevăd faptul că dreptul de a conduce anulat poate fi redobândit în anumite condiții, iar una dintre acestea este frecventarea programului probațional antialcoolic și antidrog obligatoriu, cu suportarea de către beneficiar a cheltuielilor parcurgerii programului probațional.

„Drink & Drive” este un program probațional specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite privind conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice şi are drept scop prevenirea recidivei. Costul participării la program pentru un beneficiar este de 4 mii lei. Programul are o durată de circa 3 luni, este structurat în 12 sesiuni individuale și de grup. În cadrul sesiunilor, participanții la program vor fi antrenați în diverse activități, inclusiv de asistență la Centrul de Medicină Legală și în spitale. Primele sesiuni au început la Birourile de Probațiune din mun. Chișinău și Ungheni.

            

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 08, e-mail: presa@justice.gov.md

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7100083     Soluție
 
Servicii
Close