Prima / Comunicate de presă » Conferință pe tema prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor: Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei imprimare
Conferință pe tema prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor: Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei
03.10.2019    

Astăzi, secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru a participat la Conferința pe subiectul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor: Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei, organizată de către Universitatea de Stat din Moldova – Facultatea de drept, în comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Oficiul Consiliului Europei și Ambasada Franței în Moldova.

În cadrul sesiunilor de discuție au fost abordate subiecte privind conceptele cheie și instrumentele internaționale de combatere a violenței împotriva femeilor, starea de lucruri și soluțiile propuse în vederea combaterii violenței împotriva femeilor în Republica Moldova, cu precădere a fost discutată legislația națională și structurile de încadrare și susținere a victimelor.

Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru a punctat că violența împotriva femeii este o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Violența în familie poate fi eradicată doar într-un mod coordonat între toți actorii din domeniu. Prin semnarea Convenției de la Istanbul de către Republica Moldova, în anul 2017 s-a făcut un pas major în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor.

Totuși, până la ratificarea Convenției urmează a se identifica deficiențele din interiorul sistemului  cu privire la mecanismul de combatere a violenței, în special ce ține de intervenția promptă și calitativă a actorilor principali la etapa de investigare, documentare, și de protecție a victimelor, precum și la etapa sancționării eficiente pentru acțiunile de violență.

Totodată, în cadrul conferinței s-a făcut referire și la provocările și obstacolele privind ratificarea Convenției de la Istanbul de către Republica Moldova, punându-se accent pe modalitățile de adaptare a legislației naționale la standardele internaționale și posibilitățile de cooperare între serviciile sociale moldovenești și organizațiile nonguvernamentale din domeniu.

La conferință au participat înalți oficiali europeni, șeful Biroului Consiliului Europei la Chișinău, William Massolin, Excelența sa Ambasadorul Franței în Moldova, Pascal Le Deunff, precum și oficiali ai autorităților publice centrale.

Serviciul informare și comunicare cu mass-media

tel: (+373 22) 20 14 08

e-mail: presa@justice.gov.md

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7078109     Soluție
 
Servicii
Close