Prima / Comunicate de presă » Noul secretar de stat al Ministerului Justiției a fost prezentat echipei imprimare
Noul secretar de stat al Ministerului Justiției a fost prezentat echipei
11.11.2019    

Astăzi, ministrul justiției, Olesea Stamate a prezentat colectivului Ministerului Justiției noul secretar de stat, Dumitru Rusu. Secretarul de stat a fost numit în funcție de către cabinetul de miniștri în cadrul ședinței din 06 noiembrie curent.

„Sunt sigură că Dumitru Rusu va face foarte bine față sarcinilor care vor fi puse în fața lui în cadrul ministerului, în special, pe filiera internațională și contencios", a menționat ministrul justiției, Olesea Stamate.

Dumitru Rusu este licențiat în drept și deține titlul de master în drept penal. Din 2013 a fost implicat în proiecte privind combaterea discriminării, infracțiunilor motivate de ură și asigurării egalității cu organizații a societății civile și cele internaționale.

În calitate de membru a Consiliului pentru Prevenirea Torturii, precum și în calitate de coordonator de program al IDOM pentru drepturile omului din Moldova, Dumitru Rusu contribuie activ la prevenirea și combaterea torturii, tratamentului inuman.

 

Serviciul informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 08

e-mail: presa@justice.gov.md

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7505666     Soluție
 
Servicii
Close