Prima / Comunicate de presă » Noul ministru al justiției, Fadei Nagacevschi a fost prezentat astăzi echipei ministerului imprimare
Noul ministru al justiției, Fadei Nagacevschi a fost prezentat astăzi echipei ministerului
15.11.2019    

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și Prim-ministrul, Ion Chicu au prezentat astăzi colectivului Ministerului Justiției noul ministru, Fadei Nagacevshi.

„Sarcina față de noul ministru al justiției este una foarte ambițioasă și deloc nu este simplă. Reforma justiției - trebuie elaborat dacă este cazul un nou concept care să fie transmis către Comisia de la Veneția până la finele săptămânii viitoare, astfel ca în luna decembrie să avem un aviz pozitiv din partea Comsiei de la Veneția, iar în baza acestui aviz, în a doua jumătate a lunii decembrie, la Parlament aceste legi să fie aprobate. Totodată, urmează să fie clarificată situația în ceea ce privește consursul la funcția de Procuror General. Nu putem sta blocați, trebuie să acționăm", a declarat Președintele țării.

Prim-ministrul, Ion Chicu a menționat: „Într-adevăr reforma justiției este o prioritate esențială în activitatea Guvernului. Noua Guvernare și-a asumat această responsabilitate de a avansa pe dimensiunea reformei justiției. Avem toată încrederea că potențialul care este în cadrul Ministerul Justiției ne permite să avansăm pe segmentul reformei în sectorul justiției".

La rândul său, ministrul justiției, Fadei Nagacevschi a mulțumit pentru felicitările primite cu prilejul numirii sale în funcție, totodată, ministrul a precizat că este deschis pentru realizarea reformei justiției împreună cu echipa ministerului: „Obiectivul meu primar este consolidarea echipei Minsiterului Justiției, astfel încât să conclucrăm eficient și rapid în vederea obținerii unor rezultate frumoase privind reforma sectorului justiției".

Fadei Nagacevschi este avocat. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, deține masteratul în Drept. Este membru al Asociației Obștești „Juriști pentru drepturile omului".

 

 

Serviciul informare și comunicare cu mass-media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 08

e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 7505992     Soluție
 
Servicii
Close