Prima / Comunicate de presă » „Miracolul sărbătorilor de iarnă există – Miracolul ești Tu!” imprimare
„Miracolul sărbătorilor de iarnă există – Miracolul ești Tu!”
24.01.2021    

Într-adevăr, Fericirea vine din lucruri mărunte, dar oferite cu sinceritate din tot sufletul, iar Ministerul Justiției a demonstrat aceasta, lansând pentru al doilea an consecutiv Campania de caritate „Miracolul sărbătorilor de iarnă există – Miracolul ești Tu!".

În acest sens, întregul colectiv al aparatului central al Ministerului Justiției au demonstrat solidaritate, mobilizându-se și contribuind pentru a aduce zâmbete și bucurie în sufletele copiilor defavorizați.

În acest an, în cadrul Campaniei au fost ajutate două familii din or. Sângerei, o familie cu șase copii și o familie cu doi copii. Copiii din ambele familii sunt crescuți doar de mamele lor. Chiar și în această situație grea copiii au demonstrat curaj, realizând performanțe frumoase – fetița din familia cu doi copii este deținătoarea locului I la campionatul republican de șah, fratele ei este elev premiant, participant activ la olimpiade, iar fetița din familia cu șase copii este membră a selecționatei naționale de fotbal feminin. Copiii cât și mamele lor au rămas surprinși de această surpriză, de darurile frumoase oferite de întregul colectiv al Ministerului Justiției.

De asemenea, pe parcursul întregii Campanii de caritate „Miracolul sărbătorilor de iarnă există – Miracolul ești Tu!", desfășurată în perioada 23 decembrie 2020 – 20 ianuarie 2021, toate subdiviziunile administrative din subordinea Ministerului Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Inspectoratul Național de Probațiune, Agenția Resurse Informaționale Juridice, Centrul Național de Expertize Juridice, Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești, Agenția Națională a Arhivelor, Direcția de Justiție a UTA Găgăuzia s-au mobilizat la maximum și au fost implicate activ, oferind susținere familiilor vulnerabile din întreaga țară. Familiile au avut parte de daruri din partea funcționarilor, aceștia le-au oferit produse alimentare, aparate de uz casnic, mobilier, obiecte și produse de igienă, rechizite, haine, jucării, dulciuri, dar și au adresat cuvinte calde. Prin aceste gesturi, s-a adus speranță acolo unde era multă tristețe.

În acest sens, venim cu un îndemn către toți să tindem să fim mai buni, să fim mai mărinimoși față de cei care nu au posibilitate și care au nevoie de susținere, mai cu seamă copiii, care sunt viitorul nostru, viitorul acestei țări. Ministerul Justiției aduce sincere mulțumiri tuturor angajaților subdiviziunilor administrative din subordine, cât și aparatului central pentru implicare și contribuție. În acest sens, Ministerul Justiției va organiza, și în continuare, acțiuni întru susținerea celor neajutorați, celor mai triști decât noi.

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31; Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77
Linia instituțională pentru informare: +373 22 20 14 20
Vizitatori total: 10661364     Soluție
 
Servicii
Close