Prima / Noutăţi / Agent Guvernamental » Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrile în cauzele Tcaci şi Ninescu c. Republicii Moldova imprimare
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrile în cauzele Tcaci şi Ninescu c. Republicii Moldova
16.07.2014    

La 15 iulie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare "Curtea Europeană") a pronunţat hotărîrile în cauzele Tcaci c. Republicii Moldova (cererea nr. 3473/06) şi Ninescu c. Republicii Moldova (cererea nr. 47306/07), prin care a constatat încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare "Convenţia").

1. Tcaci c. Republicii Moldova (cererea nr. 3473/06)
Reclamantul, Maxim Tcaci, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1984 şi este deţinut la moment în penitenciarul din or. Rezina. Cazul se referă la relele tratamente suportate de către reclamant în timpul detenției sale în izolatorului de detenţie provizorie (IDP) al Comisariatului General de Poliţie din Chișinău (CGP). La 30 martie 2005, reclamantul a fost reținut, fiind bănuit de comiterea unui șir de infracţiuni, printre care mai multe jafuri, omorul unui poliţist şi tentativa de omor a altor doi poliţişti. El a fost reținut timp de 14 ore, apoi a fost plasat în detenție în IDP, unde s-a aflat pînă la 18 mai 2005. Ulterior, acesta a fost transferat la Penitenciarul nr. 13.
Reclamantul revendică încălcarea drepturilor sale garantate de prevederile articolelor 3, 5 şi 6 din Convenţie, plîngîndu-se pe faptul că a fost maltratat de către poliţiştii din CGP, precum şi de lipsa unei investigații eficiente în scopul elucidării celor întîmplate. Reclamantul s-a mai plîns pe faptul că ar fi fost condamnat în baza mărturiilor obţinute în urma aplicării relelor tratamente şi că nu a beneficiat de un recurs intern efectiv.
Guvernul a solicitat respingerea cererii ca fiind nefondată şi a considerat că nu a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului, garantate de Convenţie.
În comentariile sale, Guvernul a susţinut că reclamantul nu a fost maltratat în timpul detenţiei, precizînd că nici un act medical nu confirmă acest fapt, iar investigația instituită pentru a cerceta circumstanţele cauzei a fost una promptă, completă şi eficientă.
La rîndul său, Curtea a constatat existența încălcării articolului 3 din Convenție. Ea a subliniat, în baza documentelor aflate la dispoziția sa, că cel puțin cu trei luni înainte de a fi reținut, reclamantul avea o stare generală bună a sănătății, iar în urma controlului medical efectuat la momentul plasării în IDP, nu au fost depistate simptome negative. De asemenea, Curtea a notat consecvența dintre alegațiile de maltratare pretinse de către reclamant, declarațiile unuia dintre codeținuții acestuia și plîngerile mamei sale, adresate Procurorului General. Prin urmare, Curtea Europeană a ajuns la concluzia că totalitatea acestor elemente, precum și disfuncțiunile fiziologice constatate de către medicii din penitenciar, sînt suficiente pentru a da naștere cel puțin unei bănuieli rezonabile că reclamantul a fost supus unor rele tratamente din partea colaboratorilor poliției.
Cu referire la efectivitatea investigației relelor tratamente, Curtea a menționat că deși autoritățile interne au inițiat o anchetă în baza plîngerilor reclamantului, durata acesteia a fost una excesiv de lungă: investigația a fost inițiată abia după trei luni și jumătate după ce a fost depusă plîngerea; reclamantul a fost audiat de un procuror după nouă luni, iar prima examinare de către un medic legist a fost efectuată după un an și patru luni.
Totodată, Curtea a menționat că au fost adoptate cinci ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale de către organele procuraturii în privința pretinselor rele tratamente ale reclamantului, iar instanțele judecătorești de patru ori le-au anulat, solicitînd efectuarea unor investigații suplimentare. Acest fapt denotă superficialitatea cercetărilor efectuate.
Printre alte carențe, Curtea a notat efectuarea examenului medico-legal în prezența procurorului și omisiunea autorităților de a asigura participarea reclamantului la toate etapele procedurilor. Atît organele procuraturii, cît și Guvernul nu au reușit să prezinte explicații plauzibile privind originea leziunilor constatate la momentul plasării reclamantului în penitenciar.
Curtea Europeană a decis să nu examineze separat capătul de plîngere invocat în temeiul articolului 13 în conjuncție cu articolul 3. Plîngerea reclamantului privind inechitatea procedurilor, în temeiul articolului 6 din Convenție, a fost declarată inadmisibilă.
Curtea a decis, în temeiul art.41 din Convenţie, să acorde reclamantului suma de 9000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1 170 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

2. Ninescu c. Republicii Moldova (cererea nr. 47306/07)
Reclamantul, Nicolae Ninescu, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1962 cu domiciliul la Bălţi. Cazul se referă la aplicarea în privinţa reclamantului a măsurilor preventive sub formă de arest preventiv şi arest la domiciliu. Reclamantul a susţinut că aceste măsuri au fost aplicate şi prelungite ilegal.
La 19 iunie 2007, reclamantul a fost reţinut şi plasat în izolatorul de detenţie preventivă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. La 22 iunie 2007, Procuratura a solicitat emiterea unui mandat de arest preventiv pe motiv că reclamantul a contribuit la excluderea ilegală a lui S.F. din membrii fondatori ai unei societăţi comerciale şi la deposedarea ilegală a cotei sale în această companie. În baza plîngerii depuse de către S.F., Procuratura a dispus pornirea urmăriirii penale în privinţa reclamantului pentru însuşirea bunurilor lui S.F. Arestul reclamantului a fost prelungit de multiple ori. Acesta din urmă a atacat fără succes încheierile privind dispunerea prelungirii arestului său. La 24 iulie 2007, Curtea de Apel a înlocuit măsura preventivă sub formă de arest preventiv cu arest la domiciliu, care a fost ulterior prelungit. Printr-o decizie din 29 decembrie 2007, Curtea de Apel a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu interdicţia de a părăsi ţara.
Reclamantul invocă încălcarea drepturilor sale prevăzute de articolul 3 din Convenţie, care s-a manifestat prin faptul că nu i-a fost oferită asistenţă medicală adecvată în timp ce se afla în izolatorul de detenţie provizorie al CCCEC, în perioada 19 iunie - 24 iulie 2007. Reclamantul mai revendică încălcarea drepturilor sale garantate de prevederile articolului 5 § 1 şi 3 invocînd că la stabilirea arestului și prelungirea lui ulterioară nu au fost aduse motive suficiente.
Guvernul a susţinut că instanţele judecătoreşti naţionale au furnizat destule temeiuri pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului, luîndu-se în calcul gravitatea infracţiunii, riscul de eschivare a reclamantului de la urmărirea penală precum şi bănuielile că acesta ar putea influenţa martorii şi falsifica unele documente. Printre altele, Guvernul a menţionat că perioada de detenţie (19 iunie-24 iulie 2007) este una scurtă. În ceea ce privește celelalte acuzaţii aduse de către reclamant, Guvernul a invocat inepuizarea căilor de atac interne.
Curtea Europeană a constatat violarea articolului 5 § 3 din Convenţie şi a menţionat că autorităţile naţionale sunt obligate, în conformitate cu prevederile acestuia, să demonstreze într-o manieră convingătoare că fiecare perioadă de detenţie, indiferent de durata acesteia, este justificată. În plus, instanţele judecătoreşti trebuie să se asigure că detenţia preventivă a unui învinuit nu depăşeşte o durată rezonabilă. În acest sens, o decizie judecătorească prin care se dispune prelungirea duratei de arest trebuie să se bazeze nu pe temeiuri abstracte, ci pe fapte precise şi pe situaţia personală a reclamantului. În prezenta speță, instanţele judecătoreşti naționale nu au făcut altceva decît să parafrazeze temeiurile prevăzute în Codul de procedură penală, fără a explica cum acestea pot fi aplicate în cazul reclamantului. De asemenea, instanțele au omis să dea un răspuns la toate alegațiile reclamantului.
În privinţa presupusei violări a articolului 3 din Convenţie, Curtea a reamintit că prevederile acestuia nu stabilesc o obligaţie generală de a elibera un deţinut din motive de sănătate, ci doar impun statul să asigure o asistenţă medicală adecvată fiecărui deţinut. În urma unei aprecieri globale a circumstanţelor speţei date, Curtea a ajuns la concluzia că acest capăt de plîngere este vădit nefondat. Curtea a respins capătul de plîngere prezentat în temeiul articolului 5 § 4 din Convenţie pe motivul inepuizării căilor de atac interne.
Curtea a decis în temeiul articolului 41 din Convenţie să acorde suma de 2000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 2000 de euro pentru costuri și cheltuieli judiciare.
Menționăm că, hotărîrea a fost adoptată cu patru voturi împotriva la trei, ceea ce denotă că nu toți judecătorii Curții care au examinat cauza au fost convinși de existența încălcării drepturilor reclamantului garantate de Convenție (a se vedea, în acest sens, opiniile disidente).

Hotărîrile vor deveni definitive în termen de trei luni de zile de la data adoptării în condiţiile articolului 44 alin. 2 (b) din Convenţie.
Actualmente, ambele hotărîri (Tcaci și Ninescu) sînt disponibile doar în limba franceză şi pot fi accesate pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

 Portal Servicii

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20-14-20    

 

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel: (+373 22) 23-33-40
Fax: (+373 22) 23-47-97
Vizitatori total: 4037719     Implementare Trimaran
 
Servicii
Close