Prima / Anunțuri » Anunț cu privire la prelungirea concursului privind selectarea reprezentantului mediului academic din domeniul dreptului și reprezentantului societății civile în calitate de membru permanent și membru supleant în Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești imprimare
Anunț cu privire la prelungirea concursului privind selectarea reprezentantului mediului academic din domeniul dreptului și reprezentantului societății civile în calitate de membru permanent și membru supleant în Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești
04.02.2019    

Anunț cu privire la prelungirea concursului privind selectarea reprezentantului mediului academic din domeniul dreptului și reprezentantului societății civile în calitate de membru permanent și membru supleant în Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești

I. În conformitate cu prevederile art.22 alin.(2) din Legea nr.113 din 17.06.2010
privind executorii judecătorești, cu modificările ulterioare, și Regulamentul privind selectarea reprezentantului mediului academic din domeniul dreptului și cel al societății civile în Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești, aprobat prin Ordinul nr.478 din 03.05.2016 cu modificările ulterioare aprobate prin Ordinul nr.953 din 04.10.2016, Ministerul Justiției anunță concurs privind selectarea reprezentantului mediului academic din domeniul dreptului și reprezentantului societății civile în calitate de membru permanent și membru supleant în Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești.

II. 1. La funcția de reprezentant al mediului academic din domeniul dreptului în Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești pot candida persoanele care corespund următoarelor criterii:
a) are reputație ireproșabilă;
b) nu exercită și nu a exercitat pe parcursul ultimului an activitate de administrator al procesului de insolvabilitate;
c) desfăşoară activitatea pedagogică în instituții de învățământ superior în domeniul dreptului cel puţin în ultimii 3 ani;
d) deține competenţă profesională;
e) nu are antecedente penale;
f) nu are rude sau afini din rândul executorilor judecătorești până la gradul IV inclusiv;
g) nu a exercitat activitate de executor judecătoresc, inclusiv nu a efectuat stagiul pentru activitatea de executor judecătoresc în ultimii 3 ani.

2. La funcția de reprezentant al societății civile în Colegiul disciplinar al executorilor judecătorești pot candida persoanele care corespund următoarelor criterii:
a) are reputație ireproșabilă;
b) are experiență în domeniul dreptului de cel puțin 3 ani cumulativ;
c) deține diplomă de licență sau echivalentul acesteia;
d) nu are antecedente penale;
e) nu are rude sau afini din rândul executorilor judecătorești până la gradul IV inclusiv;
f) nu a exercitat activitate de executor judecătoresc, inclusiv nu a efectuat stagiul pentru activitatea de executor judecătoresc în ultimii 3 ani;
g) nu exercită și nu a exercitat pe parcursul ultimului an activitate de administrator al procesului de insolvabilitate.

III. Candidaţii urmează să depună personal/prin poștă/prin e-mail, la adresa indicată mai jos, dosarul de concurs care va conţine:

1.Cererea de participare la concurs și datele de contact;
2.Copia buletinului de identitate;
3.Copia diplomei de studii superioare;
4.Curriculum vitae;
5.Cazier judiciar;
6.Copia carnetului de muncă (după caz);
7. Declarație pe proprie răspundere că nu a exercitat activitate de executor judecătoresc, inclusiv nu a efectuat stagiul pentru activitatea de executor judecătoresc în ultimii 3 ani și nu are rude sau afini din rândul executorilor judecătorești până la gradul IV inclusiv.

NOTĂ: Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a fi verificată veridicitatea lor.

În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin poştă sau e-mail, verificarea veridicității documentelor din dosar are loc la data desfăşurării concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

Concursul are loc în două etape:
a) selecţia candidaţilor în baza dosarelor depuse;
b) interviul.

IV. Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs - 13 februarie 2019.

Persoana de contact:
- Matvei Livia, telefon 022-20-14-73, e-mail: livia.matvei@justice.gov.md

Adresa poştală: mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr.82, bir.319.

Bibliografia concursului:

1. Legea nr.113 din 17.06.2010 privind executorii judecătorești;
2. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004;
3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225 din 30.05.2003;
4. Codul Civil al Republicii Moldova, nr.1107 din 06.06.2002;
5. Codul Contravențional al Republicii Moldova, nr.218 din 24.10.2008;
6. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000;
7. Legea nr.87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești;
8. Legea nr.181 din 25.07.2014 finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale;
9. Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012;
10. Legea nr.982 din 11.05.2000 privind accesul la informație;
11. Legea nr.190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare;
12. Regulamentul privind modul de determinare a mărimii taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc și a spezelor procedurii de executare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.886 din 23.09.2010;
13. Regulamentul de activitate al Colegiului disciplinar al executorilor judecătorești, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr.96 din 20.02.2017;
14. Codul de etică al executorului judecătoresc;
15. Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești;
16. Regulamentul de activitate al camerelor teritoriale ale executorilor judecătorești.

 

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Linia fierbinte anticorupție: (+373 22) 20 14 20

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 5911999     Soluție
 
Servicii
Close