print
Noutățile Ministerului Justiției – disponibile și în limba rusă
01.08.2017

1 august 2017, Chișinău - Ministerul Justiției extinde comunicarea cu publicul larg, lansând versiunea în limba rusă a secțiunii „Noutăți" de pe site-ul oficial. Cetățenii vor fi informați despre activitățile și proiectele relevante ale instituției prin comunicate de presă bilingve. Astfel, se intenționează crearea unei punți de comunicare cu un segment mai larg al societății, mass-mediei din Moldova și de peste hotarele țării.

„Am decis să oferim posibilitatea publicului larg, vorbitor de limbă rusă, să se informeze din prima sursă fără impedimente. Cred că acest fapt benefic va contribui la prevenirea şi eliminarea discriminării în societate pe criteriu de limbă vorbită. Experții în domeniu susțin că o comunicare eficientă distruge barierele lingvistice, ea fiind promovată în primul rând de mass-media", a afirmat Vladimir Cebotari, ministrul Justiției.

„Această inițiativă am formulat-o încă acum un an și între timp au fost găsite soluțiile. Vreau să mulțumesc pentru susținere în acest sens colegilor, voluntarilor și contez pe ajutorul lor în viitor. Cred că astfel, informațiile noastre vor fi reflectate uniform în presa de la noi, inclusiv cea de limbă rusă. Vom lansa, în curând, și versiunea în engleză a site-ului justice.gov.md", a opinat Rodion Guștiuc, șeful serviciului de presă al Ministerului Justiției.

Limba rusă are în Republica Moldova statutul de „limbă pentru comunicare interetnică". Potrivit datelor ultimului Recensământ, din 2014, limba rusă este vorbită de 14,1% din populația țării, ceea ce înseamnă aproximativ 400 mii de cetățeni.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

Tel (+373 22) 23-33-40
Fax (+373 22) 23-47-97
Copyright © 2017 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.