print
Curs de formare în domeniul medierii comerciale
12.10.2017

12 octombrie 2017, ChișinăuMinisterul Justiţiei anunţă concurs de selectare a 18 participanți la un curs de formare în domeniul medierii comerciale. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 3 noiembrie curent, ora 17:00.

Seminarul este organizat pentru promovarea și popularizarea procedurii de mediere, ca alternativă la soluționarea litigiilor civile și comerciale pe teritoriul țării noastre. Orele de curs vor avea loc în mun. Chișinău, în perioada 23 - 29 noiembrie 2017.

La programul de formare pot participa reprezentanți ai profesiilor juridice, funcţionari din cadrul autorităţilor publice, profesionişti din comerţ, contabilitate, construcţie, inginerie, reprezentanţi ai mediului academic şi alte persoane cu competenţe de soluţionare a litigiilor.

Cursul este organizat de Centrul pentru Soluţionarea Eficientă a Disputelor din Marea Britanie (CEDR) în parteneriat cu Ministerul Justiţiei. După verificarea dosarelor, persoanele selectate vor fi invitate la interviu în perioada 8 – 9 noiembrie, iar pe 10 noiembrie vor fi anunțate persoanele admise la curs. Condițiile de selectare pot fi accesate AICI, iar formularul de participare AICI. Dosarele pot fi depuse prin e-mail sau personal la sediul Ministerului Justiţiei, în biroul 112.

 

Persoane de contact:

Anna Șișianu, asistent în Cabinetul Ministrului, tel: (+373 22) 20 14 81 / e-mail: anna.sisianu@justice.gov.md

Diana Antoci, specialist superior în Serviciul asistență juridică calificată și mediere tel: (+373 22) 20 14 44 / e-mail: diana.antoci@justice.gov.md

Tel (+373 22) 23-33-40
Fax (+373 22) 23-47-97
Copyright © 2017 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.