print
Curtea Constituțională din Lituania – partener al Moldovei
02.03.2018

2 martie 2018 Curtea Constituțională din Lituania a fost vizitată de ministrul Justiției, Alexandru Tănase. El a avut o întrevedere cu președintele Curții, Dainius Zalimas.

Alexandru Tănase a discutat despre reforma sistemului judiciar inclusiv modificările ce vizează Curtea Constituțională a Moldovei, particularitățile și asemănările dintre reorganizarea sistemelor judiciare din Moldova și Lituania, precum și impactul reorganizării asupra justiției.

De asemenea, a explicat că în modificările planificate se mizează pe integritatea și specializarea judecătorilor, iar Curtea Supremă de Justiție urmează a fi transformată într-o Curte de casație, similar celei din Lituania.

În contextul discuțiilor, Dainius Zalimas a relatat despre recentele evoluții din jurisprudența Curții Constituționale a țării sale. Printre cele mai relevante subiecte a fost protecția secretului de stat și intervenția religiei în guvernarea statatului. El a mai comunicat despre intenția Lituaniei de a introduce plângeri constituționale individuale.

Precizăm că, Curtea Constituțională a Moldovei cooperează de mai mult timp cu instituția omoloagă din Lituania, iar o parte din proiectele de asistență ale Lituaniei au contribuit la susținerea reformelor în domeniul justiției, reformării Curții Constituționale și altor instituții din sectorul justiției.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40, 20 14 86/ e-mail: presa@justice.gov.md

GALERIE FOTO:

 

Tel (+373 22) 23 33 40
Fax (+373 22) 23 47 97
Copyright © 2018 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.