print
Vizită ad-hoc a Comitetului anti-tortură al CoE în Republica Moldova
12.06.2018

Ministrul Justiției Victoria Iftodi a avut o întrevedere cu delegația Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), care se află în vizită de documentare în țara noastră.

Membrii delegației au discutat cu conducerea Ministerului Justiției, a Administrației Naționale a Penitenciarelor, șefi de penitenciare și medici despre evoluțiile din cadrul sistemului penitenciar din ultimii trei ani. Au fost abordate așa subiecte cum ar fi condițiile de detenție, fluctuația numărului de deținuți, soluții alternative detenției și arestului preventiv.

În cadrul întrevederii, ministrul Justiției a declarat că întreaga societate conștientizează  necesitatea unor investiții majore în sistemul penitenciar, iar construirea unui nou penitenciar, cât și reconstruirea parțială a mai multor penitenciare existente, vine să elimine o serie de probleme sensibile cu care se confruntă sistemul în prezent.

Vizita reprezentanților CPT în Republica Moldova are ca scop asigurarea continuității dialogului privind acțiunile întreprinse de autorități pentru a îmbunătăți condițiile de detenție și evaluarea situației persoanelor private de libertate. Menționăm că, misiunea CPT-ului este de a  furniza un instrument preventiv nejudiciar pentru protejarea persoanelor private de libertate împotriva torturii sau altor forme de rele tratamente, fiind complementară activității juridice a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 

Menționăm că, raportul detaliat asupra vizitei urmează a fi comunicat de CPT în luna noiembrie curent. Acest raport va cuprinde starea de fapt din cadrul sistemului penitenciar din țară, precum și recomandări pentru îmbunătățirea situației.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 86, e-mail: presa@justice.gov.md

 

 

Tel (+373 22) 23-33-40
Fax (+373 22) 23-47-97
Copyright © 2018 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.