print
Actul normativ la proiectul Hotărârii Guvernului ce vizează construcția noului penitenciar din Chișinău a fost aprobat
01.11.2019

În vederea îmbunătățirii și dezvoltării sectorului social în instituțiile de detenție, Guvernul Republicii Moldova a stabilit drept obiectiv prioritar, construcția unui nou penitenciar în raza mun. Chișinău care să corespundă standardelor în domeniul drepturilor omului și Regulilor Penitenciare Europene. În acest mod, fiind ameliorate condițiile de detenție, precum și condițiile de muncă ale angajaților instituțiilor penitenciare.

Astfel, astăzi, a fost aprobat actul normativ la proiectul Hotărârii Guvernului privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr.1 la Acordul-cadru de împrumut între Republica Moldova și Banca Europeană de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru realizarea Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău, care prevede modificarea sumei de împrumut de la 39 mln. Euro la 49 mln. Euro. Această modificare survine în urma obligațiilor asumate de către Împrumutat, în temeiul pct.4.1.2.2. al Acordului-cadru, în care este prevăzută asigurarea de către acesta a faptului că există resurse financiare suplimentare disponibile pentru finalizarea Proiectului.

Prin urmare, având în vedere că la etapa elaborării schiței de proiect a noului penitenciar au fost efectuate calcule estimative, neavând posibilitatea de axare pe volume concrete de desfășurare a lucrărilor, unele facilități și utilități ale penitenciarului fiind dezvoltate la etapele RIBA 3 și RIBA 4, ceea ce a condus la majorarea cheltuielilor pentru realizarea proiectului. Concomitent, la creșterea cheltuielilor pentru lucrările de construcție a contribuit și majorarea anuală a ratei inflației, în perioada anilor 2013-2018, în mediu cu 5,9%.

Este de menționat că, Republica Moldova a inițiat negocierile cu BDCE în vederea obținerii finanțării construcției noului penitenciar încă în anul 2011. Subliniem faptul că, construcția penitenciarului va contribui la realizarea obiectivelor privind reformarea sistemului penitenciar, întru stabilirea unor noi standarde de siguranță, securitate și disciplină, conform Recomandării Comitetului de Miniștri al statelor membre REC(2006)2.

Ministrul Justiției, Olesea Stamate precizează: „La momentul de față, sunt evaluate 3 oferte admise în cadrul concursului de contractare a companiei pentru construcția noului penitenciar. Sper ca acest proces să fie finalizat curând și să putem porni construcția noului penitenciar".

Nota informativă la proiectul Hotărârii Guvernului privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr.1 la Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și BDCE pentru realizarea Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău, poate fi accesată aici.

 

Serviciul informare și comunicare cu mass-media

tel: (+373 22) 20 14 08 

e-mail: presa@justice.gov.md

 

Tel (+373 22) 23 33 40
Fax (+373 22) 23 47 97
Copyright © 2019 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.