print
Ministrul justiției, Fadei Nagacevschi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Turciei în Republica Moldova, Halil Gürol Sökmensüer
28.11.2019

La data de 27 noiembrie curent, Ministrul justiției, Fadei Nagacevschi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Excelența sa Halil Gürol Sökmensüer.

În cadrul dialogului, Halil Gürol Sökmensüer a felicitat Ministrul justiției cu ocazia desemnării sale în funcție, exprimându-și intenția spre o colaborare productivă dintre Republica Moldova și Republica Turcia în domeniul justiției.

Totodată, oficialii au abordat mai multe subiecte ce țin de relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Republica Turcia.

Fadei Nagacevschi a menționat deschiderea Ministerului Justiției privind consolidarea capacității instituționale în domeniul justiției.

La finalul întrevederii, Ministrul justiției a mulțumit Ambasadorului Halil Gürol Sökmensüer pentru susținerea acordată Republicii Moldova de către Republica Turcia, în special pe segmentul implementării reformelor în domeniul justiției.

 

Tel Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31; Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77
Fax (+373 22) 23 47 97
Copyright © 2020 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.