print
„Mama cât de bine sună, Mama cât e de frumoasă" - campanie de binefacere lansată de Ministerul Justiției
04.04.2021

Stimați prieteni, Dragi colegi,

Colectivul Ministerului Justiției a demonstrat constant sentimentul de solidaritate, umanitate, imensă mărinimie și compasiune, participând activ în cadrul campaniei de binefacere „Mama cât de bine sună, Mama cât e de frumoasă" prin susținerea mamelor solitare care își cresc singure copiii și care întâmpină dificultăți enorme în educarea acestora, care sunt la limita existenței.

În acest sens, au fost ajutate două familii din Ialoveni, s. Hansca: o familie în care mama având grad de invaliditate, de una singură crește și educă trei copii și altă familie unde mama solitară crește 4 copii.

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi adresează sincere mulțumiri tuturor celor care sunt sensibilizați și care au fost implicați în acțiunile de caritate lansate de minister și va susține, și în continuare, toate inițiativele și proiectele umanitare menite să sprijine persoanele mai puțin fericite, precum și va organiza, și în continuare, acțiuni întru susținerea celor neajutorați, celor mai triști decât noi.

Doar viața este o întreagă imprevizibilitate, iar în situația acestor femei încercate greu de soartă, poate fi oricare.

Și să nu uităm că, Fericirea vine într-adevăr din lucruri mărunte, însă acordate la timp și din tot sufletul, și cel mai important necondiționat.

Intenția bună și doar gestul sincer sunt acele valori care trebuie să caracterizeze ființa umană, iar aceste valori nu pot fi apreciate și nici evaluate, ele nu au preț, ele de fapt constituie adevărata putere, când din puțin poți face lucruri mărețe.

 

 

Tel Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31; Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77
Linia instituțională pentru informare +373 22 20 14 20
Copyright © 2021 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.