Campania "Doar din Suflet" la Hîncești
03.05.2021
Și de această dată întreg colectivul Ministerului Justiției a demonstrat umanitate și solidaritate și au fost implicați activ în contextul desfășurării campaniei de binefacere "Doar din Suflet" consacrată sprijinirii familiilor cu mulți copii, care se află în dificultate de a-și crește copiii săi și care se confruntă cu probleme și griji care țin de educarea copiilor.
 
Mesajul de felicitare al Ministerului Justiției cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște
30.04.2021
 
Prezentarea noului director al Administrației Naționale a Penitenciarelor șefilor de penitenciare din întreaga țară
28.04.2021
Astăzi, 28 aprilie 2021, în incinta Ministerului Justiției a fost organizată o ședință cu directorii de penitenciare din întreaga țară, în cadrul căreia a fost prezentat noul director al Administrației Naționale ale Penitenciarelor, Domnul Dorin Lișman.
 
Desemnarea noului Director al Administrației Naționale a Penitenciarelor
27.04.2021
Astăzi, 27 aprilie 2021, a fost învestit în funcția de Director al Administrației Naționale a Penitenciarelor Domnul Dorin Lișman.
 
Conducerea Ministerului
Ministru al Justiției
                                      
Alexandru Pleșca
Secretar de stat
Secretar de stat

 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31; Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77
Linia instituțională pentru informare: +373 22 20 14 20
Vizitatori total: 10469831     Soluție
 
Servicii
Close