

Ministrul Justiției, în exercițiu, Oleg Efrim și fostul director al Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), actualul Viceministru al Afacerilor Interne, Veaceslav Ceban, au prezentat-o, la 20 mai curent, în cadrul unei sedințe de lucru, pe Ana Dabija, noul director interimar al DIP.De menționat că, pentru prima dată în istoria departamentului, o doamnă preia conducerea instituției.
În acest context, domnul Ceban și-a exprimat convingerea că actualul director al instituției va îndeplini cu brio sarcinile încredințate grație profesionalismului, caracterului puternic, devotamentului și abilităților în soluționarea problemelor din domeniu.
Ana Dabija s-a născut la 27 aprilie 1963 în satul Brînzeni, raionul Edineţ. La 17 ianuarie 2013 a fost numită în funcția de Director-adjunct al DIP, activând anterior în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În perioada 2001-2011 a beneficiat de un șir de cursuri de instruire de profil în Italia, Ungaria, Rusia, Muntenegru, România, Marea Britanie, SUA, etc.
Noul director interimar DIP deține gradul special colonel de justiţie