Necesitatea introducerii remediilor generale, menite să filtreze volumul de cereri adresate la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi să îndeplinească rolul Statelor ca instituţii primare de aplicare şi implementare a Convenţiei Europene pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului a fost reiterată în nenumărate rînduri de Curte şi derivă, nemijlocit din principiul subsidiarităţii, care străbate întregul mecanism CEDO.
În contextul specific al Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta însemnă că sarcina de asigurare a respectării pentru implementarea şi aplicarea drepturilor înscrise în Convenţie cade în primul rând pe seama autorităţilor Înaltelor Părţi Contractante şi nu a Curţii. Doar atunci cînd autorităţile naționale eşuează în îndeplinirea acestor obligaţii Curtea poate interveni. Respectiv, este cel mai potrivit ca circumstanţele să fie investigate şi aspectele să fie examinate, în măsura în care acest lucru este posibil, la nivel naţional pentru a permite autorităţilor domestice, care din cauza unui contact direct şi continuu cu forţele vitale în statul respectiv sunt mai bine plasate să facă acest lucru, să acţioneze şi să oprească oricare pretinsă încălcare a Convenţiei.
Astfel, în vederea garantării la nivel naţional a dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Ministerul Justiţiei iniţiază procesul de elaborare a cadrului normativ necesar creării unui mecanism investit cu competenţa de a examina plîngerile individuale ce vizează pretinse încălcări ale Convenţiei, pînă la adresarea la Curtea Europeană.