În temeiul art. 23 lit. a) din Legea nr.134-XVI din 14 iunie 2007 cu privire la mediere și pct. 4 din Regulamentul privind atestarea mediatorilor, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de mediere nr. 1 din 16 iunie 2008, vă aducem la cunoştinţă că la data de 29 aprilie 2014, la ora 17.00 (începerea înregistrării la orele 16.45), va avea loc examenul de atestare în admiterea în profesia de mediator
a persoanelor care au urmat cursurile de pregătire iniţială pentru mediatori, care se va desfăşura la sediul Ministerului Justiţiei, mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr. 82, sala de conferință (bir. 227)
Candidaţii vor depune următoarele acte:
- Cerere (cu indicarea datelor de contact: adresa, e-mail, număr de telefon);
- copia buletinului de identitate;
- cazier judiciar;
- certificat medical de sănătate (psihiatric şi narcologic);
- copia certificatului de pregătire iniţială.
Doar dosarele complete vor fi examinate. Declaraţiile pe propria răspundere vor fi substituite cu actele necesare pînă la termenul limită, în caz contrar dosarul nu va fi examinat.
Dosarele pot fi depuse: luni-vineri, orele 14.00-16.00, la sediul Consiliului de Mediere, mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare, nr. 124 B, bir. 218.
Data-limită de depunere a dosarelor: 22 aprilie 2014, ora 16.00.
Persoana de contact:
Damaschin Elena, asistent-consultant al Consiliului de Mediere,
tel.: (022) 26-06-55, e-mail: consiliul.demediere@mail.ru
Lista subiectelor pentru susţinerea examenelor este specificată în Hotărîrea nr. 5 din 24 septembrie 2013 și poate fi accesată pe site-ul Ministerului Justiţiei www.justice.gov.md în compartimentul Persoane autorizate/Mediatori/Documente utile la fel şi pe site-ul Consiliului de Mediere www.mediere.gov.md în compartimentul Anunţuri.