Asistența SUA în implementarea reformelor în sectorul justiției a fost discutată la Ministerul Justiției

You are here

Asistența SUA în implementarea reformelor în sectorul justiției a fost discutată la Ministerul Justiției

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco și Secretarii de stat, Veronica Mihailov-Moraru și Iulian Rusu au avut o întrevedere cu delegația Statelor Unite ale Americii aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

Delegația SUA a fost reprezentată de James Kulikowski, Coordonatorul de asistență a SUA pentru Europa și Eurasia din cadrul Biroului pentru Afaceri europene și euroasiatice al Departamentului de Stat al SUA; Aaron Margolis, Coordonatorul de asistență din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii și Laura Hruby, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Chișinău.

În cadrul întrevederii, oficialii au abordat subiecte ce vizează implementarea reformelor în domeniul justiției, precum și eventualele posibilități de asistență ale SUA în vederea atingerii obiectivelor trasate de către Ministerul Justiției.

În mesajul său, ministrul Justiției a menționat: Reforma justiției este o prioritate a Guvernului actual al Republicii Moldova, pentru o realizare reală a reformei justiției și o luptă veritabilă împotriva corupției. Mai mult de jumătate din cetățenii Republicii Moldova ne-au oferit un vot de încredere, în primul rând, pentru a realiza reforma justiției, iar noi luăm ca atare acest angajament și nu ne vom opri până nu o vom realiza”.

Sergiu Litvinenco a subliniat, în cadrul discuțiilor, că pentru realizarea reformei justiției este nevoie de sprijinul partenerilor internaționali ai Republicii Moldova. Ministrul a precizat că fără suportul partenerilor de dezvoltare, realizarea unei reforme veritabile și punerea temeliei pentru edificarea unui stat de drept este imposibilă, iar SUA este unul dintre principalii parteneri ai Republicii Moldova.

Problema cea mai mare în Republica Moldova este corupția. Corupția în sistemul politic, în sistemul judecătoresc și în sistemul procuraturii. De la început ne-am propus să facem o curățare a sistemului, eliminând oamenii lipsiți de integritate, prin evaluarea externă (extraordinară) a judecătorilor și procurorilor. Această reformă o vom realiza respectând standardele internaționale și garanțiile oferite breslei în coordonare cu Comisia de la Veneția. Ulterior adoptării legii și demarării procesului de evaluarea, vom avea nevoie de expertiză și experți din partea partenerilor internaționali în vederea sprijinului Comisiei care va efectua nemijlocit evaluarea judecătorilor și procurorilor”, a mai adăugat Ministrul Justiției.

La rândul său,  James Kulikowski a declarat: „Moldova este un partener foarte important pentru SUA, anual, oferim o asistență în jur de 58 de milioane de dolari în cadrul diferitor proiecte implementate în RM. Asistența noastră se referă la un spectru larg de domenii, astfel ca Moldova să devină o țară democratică, independentă și un membru valoros atât al Uniunii Europene, cât și la nivel international, un partener al SUA. O prioritate a SUA, precum și a RM o reprezintă lupta împotriva corupției. Înțelegem că aveți o agenda destul de ambițioasă pe care o urmăriți. SUA susține reformele inițiate în domeniul justiției în RM”.

Precizăm că, scopul vizitei delegației SUA la Ministerul Justiției a fost de documentare asupra programelor pe care ministerul și le propune să le realizeze pe segmentul justiției și identificarea posibilităților de asistență a SUA în vederea atingerii obiectivelor propuse.

   

 

 

 

 

 

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31