
Și de această dată întreg colectivul Ministerului Justiției a demonstrat umanitate și solidaritate și au fost implicați activ în contextul desfășurării campaniei de binefacere "Doar din Suflet" consacrată sprijinirii familiilor cu mulți copii, care se află în dificultate de a-și crește copiii săi și care se confruntă cu probleme și griji care țin de educarea copiilor.
În acest sens, au fost susținute două familii a câte 4 copii, una dintre care are un copil invalid. Ambele familii fiind din s. Dahnovici și s. Drăgușeni, r-nul Hîncești.
Un susținător al campaniilor lansate de către Ministerul Justiției este Domnul Eric Minnegheer, șef de echipă în cadrul proiectului "Sprijin pentru prevenirea și combaterea eficientă a corupției în sectorul justiției" inițiat și susținut de către Uniunea Europeană, care a contribuit constat la ajutorarea familiilor social-vulnerabile.
Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi
adresează sincere mulțumiri tuturor celor care sunt sensibilizați și care se implică în acțiunile de caritate lansate de minister și va susține, și în continuare, toate inițiativele și proiectele umanitare menite să sprijine persoanele mai puțin fericite, aflate la limita disperării, precum și va organiza, și în continuare, acțiuni întru susținerea celor neajutorați, celor mai triști decât noi.
În acest context, încurajăm toți doritorii să manifeste mărinimie și să contribuie cât de puțin întru susținerea acelor familii, încercate greu de soartă, celor care cu adevărat au nevoie de ajutor.
Reamintim că această campanie va dura până pe data de 14 mai 2021, care vine să acorde suport și să ajute familiile cu mulți copii care se află în situații dificile de trai.
Și da, ne convingem cu toții a câta oară că Fericirea într-adevăr vine din lucruri mărunte, însă care urmează a fi acordate la timp persoanelor care cu adevărat au nevoie de această susținere și cel mai important această susținere urmează a fi acordată necondiționat.
Și să nu uitați și din nimic se poate face lucruri mărețe este necesar "Doar din suflet" să îți dorești aceasta.

