Astăzi, 25 octombrie, secretarul de stat Veronica Mihailov-Moraru a avut o discuție cu reprezentanții Secției penale și aplicare a legii din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.
În timpul discuțiilor, oficialii și-au exprimat susținerea în procesul de reformare a justiției și deschiderea spre o colaborare apropiată în procesul de implementare.
De asemenea, reprezentanții ambasadei SUA au manifestat deschiderea în stabilirea unui dialog consolidat de conlucrare pe segmentul eficientizării activității Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În acest context, Ministerul Justiției a transmis un mesaj ferm privind intenția de a schimba paradigma de percepție a sistemului penitenciar în Republica Moldova, prin intensificarea interacțiunii administrative cu Administrația Națională a Penitenciarelor, eficientizarea măsurilor de intervenție în soluționarea problemelor deținuților și a personalului implicat în penitenciare, precum și îmbunătățirea practicilor existente.
Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru, a mulțumit oficialilor pentru susținerea constantă acordată țării noastre de către Statele Unite ale Americii și a reiterat despre importanța susținerii partenerilor externi în procesul de reformare a instituțiilor statului într-un spirit democratic.