Astăzi, 13 februarie 2020, Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi a avut o întrevedere cu managerul de țară al Grupului Băncii Mondiale pentru Moldova, Doamna Anna Akhalkatsi.
În cadrul vizitei, Doamna Akhalkatsi l-a felicitat pe Fadei Nagacevschi cu învestirea sa în funcția de Ministru al Justiției, urându-i succes în activitatea sa.
De asemenea, a fost prezentată informația despre proiectele investiționale ale Grupului Băncii Mondiale în Moldova și potențialul suport pe care îl poate acorda Ministerului Justiției în vederea reformării sectorului justiției.
În acest context, Ministrul Justiției a manifestat un interes sporit pentru o colaborare bilaterală în contextul promovării cu succes a reformei justiției și a consolidării Autorității Naționale de Integritate, care va permite verificarea integrității judecătorilor și procurorilor, în acest sens sporind credibilitatea și încrederea tuturor cetățenilor țării în calitatea actului de justiție, în legalitatea acestuia.
Fadei Nagacevschi a subliniat că, Ministerul Justiției este deschis pentru cooperare atât cu societatea civilă, cît și cu partenerii de dezvoltare, iar orice recomandare sau propunere ce ține de îmbunătățirea cadrului normativ sau de consolidarea instituțională va fi apreciată și luată în considerație.
La final de întrevedere, părțile au convenit la o conlucrare pe viitor în partea ce ține de dezvoltarea și fortificarea sectorului justiției.