Conferinţa europeană privind transpunerea și implementarea legislaţiei Uniunii Europene

You are here

Conferinţa europeană privind transpunerea și implementarea legislaţiei Uniunii Europene

În perioada 19 - 20 septembrie 2013 la Vilnius (Lituania), experţii Centrului de Armonizare a Legislaţiei au reprezentat Republica Moldova la lucrările Conferinţei europene privind transpunerea şi implementarea legislaţiei UE. Evenimentul a fost organizat de către Departamentul Drept European din cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Lituania, în parteneriat cu Comisia Europeană, în contextul exercitării preşedinţiei lituaniene în cadrul UE. Conferinţa a întrunit reprezentanţi din cele 28 de state membre UE, dar şi reprezentanţi ai statelor candidate, cît şi ai statelor membre ale Parteneriatului Estic.

Cele mai importante subiecte abordate în cadrul evenimentului s-au axat pe ultimele evoluţii privind procesul de decizie în UE în lumina transpunerii şi implementării legislaţiei UE, progresele înregistrate, modalităţi de asigurare a cooperării dintre Comisia Europeană şi statele membre în scopul transpunerii şi implementării corecte şi în termen a legislaţiei UE, dar şi transpunerea şi implementarea legislaţiei UE de către statele candidate şi cele partenere. 

Republica Moldova a fost singurul reprezentant al ţărilor membre ale Parteneriatului Estic, care a prezentat progresele procesului naţional de armonizare legislativă în Republica Moldova. Eforturile Guvernului au fost apreciate şi încurajate de către statele membre, în condiţiile în care Parteneriatul Estic constituie un subiect prioritar pe agenda preşedinţiei în exerciţiu a UE.

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31