Consolidarea colaborării dintre Ministerul Justiției și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii în Moldova privind justiția juvenilă

You are here

Consolidarea colaborării dintre Ministerul Justiției și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii în Moldova privind justiția juvenilă

Astăzi, 21 aprilie curent, Ministrul Justiției, Domnul Fadei Nagacevschi a avut o întrevedere cu noua reprezentantă de țară a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii în Moldova (UNICEF), Doamna Maha Damaj.
 
În cadrul întrevederii Ministrul Justiției, Domnul Fadei Nagacevschi a reiterat despre importanța continuării colaborării în scopul asigurării unei protecții durabile a drepturilor și libertăților copiilor.
 
Totodată, discuțiile au fost axate pe abordarea aspectelor ce țin de progresele în implementarea Planului de activitate pentru anii 2020-2021 semnat de Ministerul Justiției și UNICEF în 2020.
 
De asemenea, în cadrul ședinței s-a convenit de a fi organizată o masă rotundă, în perioada imediat următoare, cu participarea reprezentanților Ministerului Justiției, UNICEF, Inspectoratului Național de Probațiune, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, precum și altor instituții, care vor identifica prioritățile și obiectivele care urmează a fi realizate, întru dezvoltarea și creșterea capacităților instituționale în domeniul protecției drepturilor copilului.
 
Doamna Maha Damaj a reiterat deschiderea UNICEF în vederea consolidării și fortificării funcționalității mecanismelor care asigură respectarea drepturilor copilului, parte a actului de justiție.
 
La finele întrevederii, Ministrul Justiției a mulțumit pentru suportul constant acordat de către UNICEF Republicii Moldova.

 

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31