
Astăzi, 22 aprilie 2021, Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Domnul Alexandru Pleșca, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Domnul William Massolin, precum și reprezentanții altor entități publice au participat în cadrul evenimentului de lansare a proiectelor Consiliului Europei „Consolidarea reformelor din sistemul penitenciar și de probațiune, furnizarea de asistență medicală și tratarea pacienților în instituțiile de detenție din Republica Moldova” și „Consolidarea sistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”.
Ambele proiecte vor contribui la consolidarea și în continuare a sistemului de justiție penală din țară, bazate pe analiza constatărilor și recomandărilor emise de organismele de monitorizare ale Consiliului Europei, Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT), precum și pe hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la Republica Moldova.
În cadrul ședinței, Domnul Alexandru Pleșca a mulțumit Consiliului Europei pentru suportul constant acordat Ministerului Justiției în vederea îmbunătățirii managementului penitenciarelor și a organelor probațiunii, promovării și consolidării asistenței calitative acordate deținuților și subiecților probațiunii, întru asigurarea respectării drepturilor și libertăților acestora, creșterii încrederii în rolul instituțiilor respective.
Domnul William Massolin a menționat că accelerarea reformelor în domeniul justiției penale în Republica Moldova rămâne a fi o prioritate care este susținută de constatările și recomandările organismelor statutare de monitorizare ale Consiliului Europei, precum și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Menționăm că, acest eveniment de lansare a ședințelor Comitetelor Directoare vor servi, pentru autoritățile din Republica Moldova, la consolidarea și în continuare a reformelor din domeniul justiției penale și la asigurarea eficientă a funcționării tuturor mecanismelor ce garantează realizarea deplină a drepturilor omului în conformitate cu standardele europene.


